Calea, Adevărul şi Viaţa / Religie şi ştiinţă: adversitate sau complementaritate?

Raportul dintre teologie şi ştiinţă este un subiect de maxim interes pentru gândirea creştină, însă şi pentru cea filosofică sau sociologică, în general. În contextul evoluţiei spectaculoase a cercetărilor, dar şi a rezultatelor ştiinţifice din ultimele decenii, acest subiect capătă noi conotaţii, demne de studiu şi de reflecţie atât pentru teologi, cât şi pentru oamenii de ştiinţă de astăzi.

Imboldul de cunoaştere a lumii înconjurătoare, dar şi cel al înţelegerii de sine sunt fireşti. Venind parcă în întâmpinarea omului şi a dispoziţiilor sale contemplative, ştiinţele recente au făcut o serie de descoperiri ce arată că lumea în care trăim este extraordinară. De partea cealaltă, preocuparea omului pentru viaţa interioară traversează întreaga istorie a umanităţii, culturile şi tradiţiile spirituale, ca o dovadă că lumea nu poate mulţumi deplin pe om.

Cu toate acestea, şi contemplarea frumuseţilor creaţiei, şi preocuparea pentru viaţa interioară, spirituală par să fie, astăzi, tot mai puţin importante. Planificările strategice, imperativul utilităţii şi eficienţei, asigurarea venitului, idealul bunăstării, siguranţa carierei, visul notorietăţii, dezideratul succesului, „raiul“ divertismentului, judecăţile pragmatice, economizarea vieţii şi a culturii tind să devină noile preocupări ale omului. Însă lumea, organizată în jurul acestor valori, nu a însemnat numai progres. O serie întreagă de ameninţări întunecă deja viitorul apropiat al vieţii omului şi al lumii. În ele s-ar putea întrevedea că viaţa omului are nevoie de o temelie spirituală, concluzie la care, din fericire, au ajuns şi marii oameni de ştiinţă.

De aceea, interesul pentru relaţia dintre teologie şi ştiinţă nu este exclusiv de ordin academic, ci el este animat de întrebări existenţiale care ne frământă şi care declanşează căutarea în domeniul teologie – ştiinţă.

Iată că, aproape de la sine, se impune un cuvânt comun celor două domenii: cuvântul „căutare”. Dar, în ce constă această căutare? Conştientizând adânc faptul că Dumnezeu are ceva esenţial de transmis oamenilor, printre ei şi oamenilor de ştiinţă, nu se poate neglija cercetarea legăturilor, existente sau potenţiale, dintre preocupările oamenilor de ştiinţă în viaţa lor profesională şi cele privind viaţa după Evanghelia lui Hristos, legături care există negreşit.

De îndată ce omul de ştiinţă primeşte o rază de lumină a dumnezeiescului har în inimă, aceasta îl inspiră pentru a-şi reevalua lucrarea şi viaţa profesională dintr-o perspectivă duhovnicească. Atunci ia naştere dorirea lăuntrică dintre teologie şi ştiinţă, ca rezultat al acestei experienţe noi, personale.

Un mare savant, Louis Pasteur, a ajuns la o concluzie care ne scuteşte de orice comentariu: „Puţină ştiinţă înseamnă ateism, multă ştiinţă înseamnă religie”.