Calea, Adevărul şi Viaţa. Povățuirile proorocului Ilie

Astăzi, mai mult ca oricând, ducem lipsă de repere adevărate, de modele de urmat, de oameni religioşi cu experienţe şi trăiri adevărate, autentice, aşa cum au fost, de pildă, micii şi marii profeţi din Vechiul Testament. Proorocul Ilie, de altfel, la fel ca şi Iezechil, Daniel, Ieremia şi Isaia, fac parte din pleiada marilor profeţi ai Vechiului Testament. Venerarea Proorocului Ilie Tesvi­tea­nul este amintită încă din vremurile apostolice, dar sărbătorirea sa în ca­lendarul ortodox datează din secolul al IV-lea, Biserica Ortodoxă rânduind să fie sărbătorit pe 20 iulie, în fiecare an.
Despre viaţa Proorocului Ilie avem puţine informaţii. În Biblie, se spune că el evita aşezările omeneşti, trăind în pustie şi hrănindu-se cu firimiturile păsărilor cerului. Pustia în care a locuit se afla în apropierea pârâului Cherit, o regiune sălbatică, unde Ilie a fost hrănit de corbi.  A trăit şi a pro­feţit în sărăcie şi curăţie, fiind considerat un înger întrupat, având pu­terea să deschidă şi să închidă cerurile. Modul său de viaţă şi îmbră­cămintea semănau foarte mult cu cele ale lui Sfântului Ioan Botezătorul.
Fiind una dintre cele mai importante figuri ale Vechiului Testament, Sfântul Ilie a trăit în urmă cu peste 2800 de ani. Numele său simbolizează, în limba vechilor evrei, râvna pentru Dumnezeu, care avea să-l mistuie toată viaţa. Evreii cred despre el că nu a murit, ci că a fost luat la Cer şi se va întoarce într-o zi pe pământ, să restaureze triburile lui Israel. Unii evrei cred că Iisus Hristos a fost chiar Ilie revenit pe pământ.
În povățuirile sale, Sfântul Ilie recomandă contemporanilor săi, dar şi nouă tuturor, râvna, dragostea şi slujirea adevăratului Dumnezeu. Stăruinţa în rugăciune a Sfântului Ilie are o importanţă deosebită, deoarece fără aceasta nu sunt posibile cunoaşterea şi comunicarea cu Dumnezeu. Pe de altă parte, Proorocul Ilie ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă împotriva idolilor, sub di­feritele lor forme, a înfrângerii trufiei, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol, îndemnându-ne, toto­dată, la smerenie şi viaţă simplă. Apoi, Proorocul ne aminteşte de mi­los­tenie ca fiind cea care îi îmbracă pe cei goi şi îi hrăneşte pe cei flămânzi şi ne îndeamnă să facem şi noi asemenea lui, cu toate că acesta nu avea posi­bilităţile noastre materiale.
„Ai grijă de nume!”, aceste cuvinte ni le pune la suflet Sfântul Ilie, adică să ducem o viaţă curată şi dreaptă, de la tinereţe până la bătrâneţe, pentru ca nimeni să nu ne reproşeze ceva sau să nu ne arate cu degetul. Iată, numele lui Ilie a pătruns în eternitate, a devenit un reper pentru generaţiile care au fost şi care vor trăi pe acest pământ până la sfârşitul veacurilor. Numele bun rămâne în veci, ne spune şi Isus Sirah în Cartea înţelepciunii: „Ai grijă de nume, că acesta îţi va rămâne mai mult decât o mie de comori mari de aur, iar numele cel bun în veci rămâne” (Isus Sirah 41, 15-16).
O altă învăţătură folositoare de suflet pe care ne-o dă Sfântul Ilie, nouă celor de azi, sunt cuvintele adresate poporului pe muntele Carmel: „Până cînd veţi şchiopăta cu amândouă picioarele?” (III Regi 18, 21). Care ar fi cele două picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sunt credinţa şi faptele bune. Şi precum nu putem merge într-un picior, tot aşa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credinţă, fără fapte bune.

Să ne silim a păstra cu sfinţenie dreapta credinţă şi a lucra după pu­tere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mântuirea. Fără amân­două, şchiopătăm de ambele picioare şi nu putem urca scara mântuirii care ne duce la Împărăţia lui Dumnezeu.