Calea, Adevărul și Viața / Postul în viața noastră

Dacă despre învățătura Bisericii referitoare la Postul Mare s-a tot vorbit, acum, în aceste zile, ar trebui să ne punem următoarele întrebări: Cum putem aplica această învățătură în viața noastră? Care ar putea fi nu numai impactul simbolic dar și cel real al Postului în existența noastră? Este necesar să amintim că această existență este foarte diferită de a acelora care au trăit în vremea când slujbele, imnurile, canoanele și rânduielile Postului au fost compuse și statornicite. Atunci se trăia în comunități mici, îndeosebi rurale, într-o lume din punct de vedere structural ortodoxă, iar ritmul intim al vieții acestora era modelat de Biserică. Acum trăim într-o societate mai mult urbană și tehnologică, cu pluralitate din punctul de vedere al credințelor religioase, secularizată în viziunea sa asupra lumii și în care noi, ortodocșii, chiar dacă suntem majoritari, Biserica nu mai are aceleași pârghii de a modela viața oamenilor. Ca să nu mai vorbim de ortodocșii din diaspora, unde constituim o minoritate nesemnificativă.

Întrebarea aceasta devine astfel una foarte actuală: cum putem, pe lângă faptul de a introduce una sau două schimbări „simbolice”, ține Postul? Răspunsul la această întrebare depinde în principal de faptul dacă dorim sau nu să luăm în serios Postul. Oricât de noi sau diferite sunt condițiile în care trăim astăzi, oricât de reale sunt dificultățile și obstacolele ridicate de lumea noastră modernă, niciunul din acestea nu reprezintă un obstacol absolut, niciunul din acestea nu face Postul „imposibil”.

Originile pierderii treptate a influenței Postului asupra vieții noastre sunt adânc înrădăcinate în noi. Reducerea conștientă sau inconștientă a religiei la un simbolism superficial este modul de a ocoli sau „desluși” seriozitatea necesităților religiei în viața noastră, necesitatea religiei pentru împlinirea obligațiilor și a efortului. Trebuie să adăugăm că această reducere este într-un fel specifică Ortodoxiei, întrucât creștinii catolici sau protestanți când se confruntă cu ceea ce ei consideră „imposibil”, mai degrabă schimbă religia însăși, o „adaptează” unei noi condiții și, astfel, o fac „practicabilă”.

Se înțelege faptul că sunt foarte puțini cei care pot frecventa tot ciclul slujbelor Postului, însă oricine poate participa la o parte din acestea. Pur și simplu nu există nicio scuză pentru a nu face din Post, înainte de toate, perioada destinata unei frecventări și participări crescânde la slujbele Postului, trebuind să existe o hotărâre, un efort și o stăruință în acest sens.

O prioritate în vremea Postului Mare trebuie acordată primei săptămâni, când trebuie făcut un efort pentru a participa măcar o dată sau de două ori la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care are rolul de a ne introduce în starea duhovnicească a Postului. Apoi, de-a lungul Postului, este imperativ să participăm măcar o seară la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, întrucât această participare implică acea postire totală, cu ajunare până la slujba de seară, ajutându-ne să transformam măcar o zi într-o adevărată așteptare a Judecății și a bucuriei.

Privați de această seară, ne lipsim de frumusețea și profunzimea slujbelor Postului, dar și de un ajutor duhovnicesc foarte necesar, care este Sfânta Împărtășanie. Astfel, chiar dacă omul crede în Dumnezeu, Dumnezeu nu este viața lui, hrana lui, conținutul atotcuprinzător al existenței sale.

Postirea pentru noi creștinii trebuie să fie intrarea și participarea la acea experiență a lui Hristos Însuși prin care El ne eliberează de sub totala dependență față de hrană, materie și lume. În felul acesta, postim pentru Dumnezeu și putem redescoperi trupul nostru ca templu al prezenței dumnezeiești. Un astfel de Post, oricine l-a experimentat, cât de puțin, știe că mai degrabă decât să ne slăbească, să ne vlăguiască, ne face ușori, înnobilați, cumpătați, plini de bucurie, curați. Acela primește hrana ca pe un dar al lui Dumnezeu.

Pr. Cristian Ștefan