Calea, Adevărul şi Viaţa / Pogorârea Duhului Sfânt - întemeiere întru veşnicie

Aproape toate marile sărbători creştine sunt dedicate Mântuitorului Iisus Hristos. Iată acum, la cincizeci de zile după Învierea Sa, la zece zile după Înalţarea Sa la cer, Biserica noastră aminteşte un eveniment legat şi dedicat celei de a treia persoane a Sf. Treimi, şi anume Sfântului Duh.

Întâmplarea s-a petrecut potrivit relatării pe care o găsim în capitolul II din Faptele Apostolilor. Apostolii fiind strânşi împreună – tradiţia ne spune că, de fapt, şi Maica Domnului era de faţă – la un moment dat s-a auzit sunet ca de bătaie de vânt şi deasupra tuturor care erau adunaţi în casă, pentru rugăciune, s-a pogorât ceva în chip de limbi de foc.

Era Duhul Sfânt, Acela pe care Mântuitorul, înainte de înălţarea Sa la cer, îl promisese Apostolilor, zicând: „Vă voi trimite vouă pe Mângâietorul şi Acela vă va învăţa pe voi toate”. Ei nu vor fi înţeles, la acea vreme, ce anume le făgăduise Mântuitorul că le va trimite, dar iată că acum au început să-şi dea seama, întrucât vedeau şi simţeau ce anume le-a trimis Mântuitorul. Urmarea a fost că, dintr-o dată, Apostolii s-au simţit oameni deosebiţi. Nu mai erau ca cei dinainte. Se întâmplase ceva cu ei, în fiinţa lor, în mintea lor şi în inima lor, pătrunzând ceva în ei ce i-a schimbat substanţial.

Simţind ei această schimbare, au ieşit de îndată şi au tâlcuit-o poporului care, tocmai atunci, era adunat în Ierusalim din toate părţile lumii. Cuvântul Sfântului Apostol Petru, din ziua Cincizecimii, a fost un cuvânt despre Iisus Hristos, însă Duhul Sfânt i-a dat lui puterea să-L mărturisească, să-L predice şi să spună: „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (F.Ap. 4, 20), atunci când mai-marele templului i-a poruncit să tacă.Pogorârea Sfântului Duh a operat în Apostoli convertirea de la frică la curaj, de la neştiinţă la ştiinţă, convertirea la cunoaştere, la înţelegerea lui Hristos, aşa cum nu L-au înţeles înainte.

Dacă înainte aveau nevoie de tâlcuirea parabolelor şi metaforelor din vorbirea lui Hristos, acum devin ei înşişi autori de metafore. Cincizecimea i-a convertit din pescari în oratori, în scriitori, în istorici, uimindu-i pe ascultători până la a-i înfricoşa (F.Ap. 2,43) şi blocându-le toate intenţiile de a mai pune întrebări, de genul: cum se explică, de unde le vine Apostolilor această putere. N-a mai pus nimeni nici o întrebare, în afară de cea esenţială, de unica întrebare ce se putea pune. Fiindcă ceea ce se întâmpla, se întâmpla şi cu ei ca ascultători, nu numai cu Apostolii ca vorbitori şi martori. Întrebarea a fost : „Ce să facem?”, iar Apostolii le-au răspuns: Pocăiţi-vă, botezaţi-vă, convertiţi-vă şi veţi primi şi voi pe Duhul Sfânt, Care lucrează acum prin noi şi va lucra tot aşa şi prin voi! (F.Ap. 2,38). Şi a lucrat.

Ei, ascultătorii, convertiţii, au pus bazele Bisericii creştine atunci, în ziua Cincizecimii. Şi acelaşi Duh Sfânt lucrează până azi în cei botezaţi, în Biserica de atunci, care este aceeaşi şi astăzi.Pogorârea Sfântului Duh este actul prin care Dumnezeu a întemeiat, întru veşnicie, Biserica Sa văzută, iar noi suntem chemaţi să cinstim un eveniment, nu care s-a petrecut cândva, ci la fel de actual şi astăzi. Aşa cum Apostolii s-au schimbat prin pogorârea „limbilor ca de foc asupra lor” (F.Ap. 2.3) şi au fost apoi capabili să săvârşească fapte pe care mai înainte nu şi le puteau nici măcar imagina, la fel suntem chemaţi şi noi să ne deschidem aceluiaşi Duh Sfânt, pururea sălăşluitor în Biserica lui Hristos, şi să ne umplem din darurile Sale minunate.