Calea, Adevărul şi Viaţa / Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!

Continuând pe Ioan Botezătorul, care își sfârșea destinul profetic și învățătoresc prin chemarea la pocăință, Mântuitorul Hristos va începe și El prin a propovădui pocăința și a vesti Împărăția cerurilor. Despre aceasta va vorbi mereu, sub diferite forme, în decursul celor trei ani cât a propovăduit.
Dar, ce este pocăința? Oare ce se înțe­lege prin pocăință? Și ce este Împărăția cerurilor, în care se intră prin pocăință?
În înțeles creștin, pocăința este încercarea noastră de restaurare, după ce am greșit, de întoarcere la starea cea dintâi, la starea în care eram înainte de a pă­că­tui. Este încercarea noastră de reașezare în rânduială a sufletului și a vieții noastre, atunci când i-am stricat rânduiala. Este încercarea de reechilibrare după ce ne-am dezechilibrat.
Orice dereglare în viața sufletească, produce fapte rele și astfel omul se înde­păr­tează de la fața și bunăvoința lui Dum­nezeu, întrucât se îndepărtează de frumusețea originară, aceea în care l-a creat Dumnezeu pe om. Pocăința este prevenirea acestui proces de despărțire de Dumnezeu, prin restaurarea ființei omenești în frumusețea, în demnitatea, în puritatea cea de la început. Este recondiționarea ei.
Pocăința se face în primul rând prin smerenie, prin recunoașterea greșelilor. Pocăința înseamnă curățire, așa cum ai curăți un vas după ce s-a murdărit. De curățire este nevoie permanent. Așa în­tre­ținem lucrurile, obiectele. Ne spălăm trupurile. Cu atât mai mult este nevoie de o curățire permanentă a sufletelor noastre.
Este posibilă pocăința? Adică, este posibil să scăpăm de greșelile noastre din trecut? Da. Este posibil să ne îndreptăm greșelile. Este posibil să facem ca faptele să nu mai fi fost. Ce lucru mare poate fi acesta! Să desființezi un trecut care te rușinează, cu condiția să nu mai repeți același păcat! Desființarea se face prin pocăință, iar rezultatul este iertarea.
Numai așa se intră în Împărăția cerurilor, pe care Mântuitorul Hristos, încă de la începutul propovăduirii Sale, o anunța ca fiind foarte aproape. Cât de aproape? Mântuitorul o descoperă într-adevăr foarte aproape. În sufletele noastre, în interiorul nostru. Să curățim acest interior și va deveni Împărăție a lui Dumne­zeu. Împărăția lui Dumnezeu nu este în afară. Nu este vreo așezare omenească, teritorială, socială, undeva peste mări și țări. Împărăția lui Dumnezeu este stare de spirit, și anume, stare de curăție, stare de puritate. Împărăția cerurilor este în noi. „Împărăția cerurilor, spune Sf. Ap. Pavel (Romani 14,17), nu este nici mâncare, nici băutură, ci sfințenie, și pace, și bucurie în Duhul Sfânt”.

Să împlinim așadar rânduiala dumne­zeiască și să răspundem la chemarea cu care și-a început Mântuitorul propovă­dui­rea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Îm­părăția cerurilor!”. Să ne îngrijim să fim în ea. Ea nu este departe. Este în inte­riorul nostru. Cămara sufletului nostru este Împărăția lui Dumnezeu.