Calea, Adevărul şi Viaţa / Pierderea și mântuirea sufletului

Cuvintele „Cel ce va voi să-și mântuiască sufletul său, și-l va pierde”, adresate lui Petru de către Hristos, par greu de înțeles pentru cei de azi. Cum adică? De ce vrând să-ți mântuiești sufletul, ceea ce este tot ce poate fi mai normal, ți-l pierzi, ceea ce nu pare normal și logic?
Ca apoi să spună: „Cel ce își va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evan­ghelie, acela îl va mântui”. De ce pentru Hristos și pentru Evanghelie trebuia ca cineva să-și piardă sufletul? Un suflet pierdut nu se poate mântui. Cheia este desigur în traducerile mai noi ale Sfintei Scripturi, care prin suflet înțeleg „viața”. De altfel și contextul ne duce spre aceeași explicație.

Înainte de a pronunța aceste cuvinte, Mân­tuitorul avuse o convorbire cam neplăcută cu Petru. Spusese că vine vremea în care Fiul Omului va fi dat în mâinile căpeteniilor preoților și cărtu­rarilor, fiind osândit la moarte, iar după trei zile va învia. Petru s-a împotrivit, iar Mântuitorul l-a certat foarte aspru, spunându-i: „Înapoia mea, Satano, că nu gândești cele ale lui Dumnezeu, ci cele omenești”. Logica lui Petru era împotriva împlinirii rostului Mântuitorului pe pământ, iar Mântuitorul îi dădea un avertisment profetic, prevestindu-i lepădă­rile: „Cel ce va voi să-și mântuiască su­fle­tul său, și-l va pierde”. Avertismentul, cu alte cuvinte, era următorul: Cel ce va voi să-și scape viața, negându-Mă pe Mine, lepădându-se de Mine, acela își va pierde sufletul. Jocul de înțelesuri pe care le-am anunțat este acum limpede: A-ți apăra viața, cum va face Petru când se va lepăda, sau alții ca el, poate însemna a-ți pierde sufletul. A-ți risca viața pentru Hristos și Evanghelie poate în­semna a-ți câștiga sufletul, a câștiga viața veșnică, supraviețuirea în fericire.
Această dublă folosire a înțelesurilor este acum limpede. Și nu trebuie să uităm nici legătura cu primele reco­mandări ale Mântuitorului, din alte versete, în care a fost vorba de lepădarea de sine. Acum le putem alege, întru­cât Mân­tuitorul le-a legat într-o singură cuvântare: Cel ce își va pune nădejdea numai în sine, deci nu se va lepăda de sine, și nu-și va însuși roadele jertfei pe cruce, făcându-și-le ale sale, acela își va pierde sufletul, deși el va voi să și-l câștige prin sine însuși.

Acest lucru nu se poate! „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Cel care, dimpotrivă, și-L va asocia pe Hristos, uitându-se pe sine, acela își va câștiga sufletul, se va mântui, căci scris este: „Orice faceți cu cuvântul și cu fapta, să faceți totul în numele Domnului Iisus Hristos”.