Calea, Adevărul şi Viaţa / Pericolul clericalismului

Creştinismul este frumos. Dar tocmai pentru că este minunat, perfect, deplin, adevărat, acceptarea lui este, înainte de toate, acceptarea frumuseţii lui, adică a deplinătăţii sale, a  perfecţiunii divine. Însă, de-a lungul vremii, creştinii înşişi, făcând pe plac diavolului, au fragmentat creştinismul, iar o modalitate de a-l fragmenta a fost ridicarea unui zid între reprezentanţii clerului şi mireni, zid care a început a fi ridicat încă în Biserica primelor veacuri şi s-a accentuat în Evul mediu, în Biserica din Apus.

Clericalismul este o parte a caracterului sacru al Bisericii, însă, el adeseori sufocă pentru că îşi transformă puterea sfinţitoare pe care o are într-o putere sacră de a controla, de a conduce, de a administra, transformând orice putere într-o „putere dată mie”! Din această cauză clericalismul desparte, de multe ori, sfinţenia de mireni şi îl face să fie de facto negarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, deoarece, în trup, toate organele sunt interdependente şi diferite doar în funcţiunile pe care le îndeplinesc nu şi în esenţă.

Cu cât clericalismul este mai accentuat, cu atât Biserica însăşi devine mai lumească, supunându-se din punct de vedere spiritual acestei lumi. În Noul Testament, preotul apare ca un mirean ideal, însă, aproape imediat, începe separarea lui radicală de mireni, uneori mergându-se până la opoziţia faţă de ei.

Una dintre cele mai evidente expresii ale acestei separări este excluderea mirenilor de la împărtăşire ca formă de realizare a comuniunii lor în Trupul lui Hristos. În loc să fie „pildă credincioşilor”(I Timotei 4,12), adeseori, reprezentanţii clerului devin „maieştri ai sacralităţii” separaţi de credincioşi, împărţind harul după cum cred ei de cuviinţă.

Tragicul educaţiei teologice constă în faptul că tot mai mulţi tineri care doresc preoţia – conştient sau inconştient – îşi doresc această separare, această putere, această ridicare deasupra mirenilor. Ei trebuie făcuţi să înţeleagă, nu doar cu mintea, ci cu întreaga lor fiinţă, că trebuie să fugă de putere, care este o ispită ce vine de la diavol.