Calea, Adevărul şi Viaţa / Penticostarul, perioada bucuriei sufleteşti

„Penticostar: o, carte veselitoare! Şi decât toate cărţile mai poftită. O, carte nepreţuită! Şi decât aurul cel lămurit mai strălucită. Cincizecelnic, carele în sineţi cuprinzi numai pre cele cincizeci de zile mai veselitoare ale anului şi tăinuit arăţi pre începătura vieţii cei fără de moarte, pre veselia cea pururea fiitoare a slavei cei veşnice, pre veacul cel fără de sfârşit, pre cel după învierea cea de obşte aşteptat şi deapururea cu Dumnezeu fiitor”.
Cu aceste cuvinte începea Mitro­politul Veniamin Costachi, la anul 1834, înainte-cuvântarea la ediţia tipărită a Penticostarului, în Mănăs­tirea Neamţ. Acesta, folosind „limba vechilor caza­nii”, prezintă relaţia dintre Penticostar şi spiritualitatea ortodoxă, sau mai precis, spiritualitatea cuprinsă în Penticostar.
Penticostarul este perioada dintre Învie­rea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Duminica tuturor Sfinţilor (duminica de după Cincizecime - Rusalii), adică perioada de bucurie a Bisericii pentru Învierea, Înălţarea la cer a Domnului Hristos şi pentru Pogorârea Duhului Sfânt. Tot Pen­ticostar se numeşte şi cartea de sluj­bă, care cuprinde toate rânduielile liturgice din această perioadă. Numele Penticostarului, „Pentikos­tarion”, i se trage tocmai de la perioada ale cărei cântări le cuprinde, numită cincizecime, iar în greceste „pentikosti”.
Penticostarul mai poartă numele de „Triod înflorit” pentru că şi el are trei şi patru cântări ca Triodul. El conţine „cântările de veselie ale Învierii lui Hristos în care se vădeşte pretutindenea bucuria cea mare a creştinului”, cântările pentru slujbele praznicului Înălţării şi pentru cel al Rusaliilor, precum şi pe cele ale duminicilor şi tuturor zilelor acestei perioade.
Dacă Triodului îi este specifică pocăinţa, efortul omului în căutarea lui Dumnezeu, Penticostarul încunu­nează acest efort, prezentându-L pe Dumnezeu în ipostaza în care El se pleacă spre om pentru a-l face pe acesta părtaş darurilor Sale. Obser­văm încă o dată strânsa legătură Triod-Penticostar, care explică foar­e bine faptul că cele două cărţi de cult au format mult timp, un singur corp.
În perioada Postului Mare, omul se supune unui îndelungat efort ascetic, dar întreaga pocăinţă pe care el o face în acest timp, este însoţită de nădejde, de speranţă că efortul lui va fi încununat, ori aceasta bucurie a încununării învăluie de-a dreptul creştinătatea în noaptea Paştilor, când Penticostarul vesteşte în­tregii lumi Învierea lui Hristos, chemând întregul univers să se împărtăşească de bucuria cea mare a Învierii Domnului.

În ultima Duminică a Penticostarului, Biserica îi are în atenţie pe toţi sfinţii din toate timpurile, mărturie a conlucrării omului cu darul pe care Dumnezeu i-l dă necontenit. Sfinţii sunt o mărturie a unităţii, a bucuriei din Împărăţia lui Dumnezeu deschisă prin Înviere, la ospăţul căreia suntem invitaţi toţi pentru a ne desfăta de împreună-petrecerea cu Dumnezeu.