Calea, Adevărul şi Viaţa / Păzirea poruncilor

Prin darul lui Dumnezeu, desăvârșirea este pentru om, pe de o parte, o posibilitate, iar, pe de altă parte, o îndatorire. Pen­tru a dobândi desăvârșirea este ne­voie să ne însușim învățătura lui Dumnezeu și să o împlinim.
Un tânăr, preocupat de dobândirea vieții celei veșnice, L-a întrebat pe Mântui­torul Hristos ce are de făcut pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Iată, un tânăr care era cu adevărat curat și, mai ales, plin de bune intenții. Nu ve­nise, ca alții, pe care-i știm din alte întâlniri cu Mântuitorul, cu gând de a-L ispiti. Era sincer. Venise să pună o întrebare în legătură cu mântuirea lui, cum să do­bândească viața de veci.
Răspunsul Mântuitorului a fost un în­demn pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu, enumerând câteva dintre ele. Câteva dintre acestea sunt ușor de controlat. Aproape că noi înșine ne-am putea formula pe loc răspunsurile: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci desfrânare. Fiecare se poate controla și poate răspunde imediat: Da, asta am făcut, asta n-am făcut. Sunt însă alte porunci mai greu de ana­lizat și de răspuns pe loc.
De pildă, „Să nu depui mărturie min­ci­noasă”, am fi ușor tentați să spunem: Nu. Nu am făcut. N-am fost în tribunal și
n-am depus mărturie mincinoasă îm­potriva nimănui. Dar oare când am vorbit de rău pe cineva, când am insinuat într-o convorbire cu cineva că cutare este așa și așa, că nu-i prea om de treabă, oare când am discreditat pe cineva prin cine știe ce vorbe măiestrite, cu aparență de obiectivitate, oare atunci n-am depus mărturie mincinoasă? Mărturia minci­noa­să nu se depune numai în fața tribu­nalelor. Se depune și în fața aproapelui, atunci când judeci pe altul. Mai ales când îl defăimezi. Dar chiar și atunci când spui adevărul, dacă îl spui cu gând de defăimare, fără să folosești cuiva, fără să îndrepți, și atunci mărturia ta este min­cinoasă, întrucât nu este spre îndreptare, ci spre discreditare. Pornește din minciuna ta, din minciuna intenției tale, căci spui adevărul ca să faci rău!
Aceasta ne confirmă faptul că păzirea poruncilor nu este un lucru facil. Însă, nu trebuie nici să ne speriem de condițiile pe care ni le pune Dumnezeu, pentru că nu sunt chiar atât de greu a fi împlinite. Ele pot fi împlinite cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta nu trebuie să facem lucruri extraordinare, lucruri prea deosebite. Trebuie să fim doar buni creștini, să trăim curat, să avem intenții bune, fapte bune, să facem bine și să gândim bine unii pentru alții. Aceasta este desăvârșirea pe care o propovă­duiește Mântuitorul Hristos și care este la îndemâna tuturor. Poruncile nu sunt de netrecut! Trebuie doar să fim cu conș­tiința curată în tot ceea ce facem. Să fim ca înaintea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi. În orice poziție socială, în orice loc și în orice timp am trăi.
Prin urmare, nu este foarte greu să fii creștin. Pentru cei care nu sunt chemați spre căi prea complicate, există calea simplă a împlinirii poruncilor. Trebuie însă ca întoarcerea de la păcat la în­drep­tare să fie o întoarcere permanentă. Pentru că greșim permanent, greșim des. Atunci, întoarcerea trebuie să fie tot atât de deasă, pe cât este de deasă și căderea.