Calea, Adevărul şi Viaţa. Păcatul aduce doar dezordine

Scopul nostru nu are voie să fie vreodată răul. De aceea, avem datoria să luptăm cu păcatul. Nu trebuie să dezertăm de la calea binelui. Scopul principal al creației este fericirea omului (propășirea binelui), dar nu este unicul scop, ci doar cel mai important. Trebuie doar să ne încredem în bunătatea divină. Să ne străduim să nu permitem răul.
Ereziile vin cu soluții copilărești, cu o filosofie facilă. Deși există mult rău, optimismul nu este un non-sens, ci dimpotrivă.
Păcatul este o afacere ale cărui venituri nu acoperă nici pe departe cheltuielile.
Păcatul a introdus în lume dezordinea. Fără păcat, nici un rău nu ar exista. Răul stă în a iubi rău, dacă am orândui iubirea, răul ar dispărea. Păcatul este aversiunea pentru bine și pervertirea către cele efemere. Cu cât suferim mai mult din cauza răului, cu atât suntem mai aproape de bine. Răul se înmulțește, tocmai pentru ca să nu îndrăgim lumea.
Mai bine suferim nevinovați, decât să fim corupți moral, întrucât mai ușor scapi de o rană dureroasă, decât de o cangrenă nedureroasă.
Cuvintele Evangheliei nu sunt simple lozinci, pe care să le repetăm ipocrit, ci sursa credinței noastre înnoitoare, care ne scoate din bezna păgânis­mului. Utilizarea în mod conștient a smereniei (ca armă împotriva pati­milor și ușă de acces a harului) și creșterea numărului de sincerități îngenuncheate contribuie decisiv la scăderea poticnirilor, frustrărilor, neajunsurilor, tulburărilor și blocajelor.
Deoarece nu Îl cunosc pe Dumnezeu, mulți oameni nu se roagă. Tocmai prin rugăciune L-ar putea cunoaște. „Adame (Omule), unde ești (rătă­cit)?”, a fost strigătul lui Dumnezeu după ce omul a căzut în păcat. Rugăciunea nu este altceva decât răspunsul la această căutare.
Toți vrem să fim fericiți, dar nu toți căutăm binele (condiția fericirii) și, de aceea, nu toți suntem fericiți. Fericitul Augustin ne convinge că fericirea este doar descoperirea bi­nelui, singura valoare care conferă vieții noastre sens, motivare și țintă.
Păcatul este separarea de Dumnezeu, adică de viață. Moartea este sfârșitul total al păcatelor. Răul este o contra-natură, o corupție a naturii, un defect, o distrugere a măsurii, a formei și a ordinii. Răul nu stă în substanță, ci în defectul elementelor ei, fiind mai mult o nepotrivire. Coruperea (degra­darea, descompunerea) înseamnă moarte. Este nevoie de o restaurare. Aceasta nu poate fi parțială. Este nevoie de înviere, ca anihilare totală a păcatului și a morții. Este nevoie de luptă contra răului.