Calea, Adevărul și Viața / Minunea înmulțirii pâinilor

Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești săvârșită de Mântuitorul ne arată puterea Lui de a face minuni cu natura. Se mai poate observa și faptul că Mântuitorul Hristos n-a făcut această minune decât de nevoie, în momentul în care s-a spus: „Locul este pustiu și iată e târziu; dă drumul gloatelor, ca să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare”. Era o posibilitate, într-adevăr. Așa ar fi putut să facă. Să-și întrerupă cuvântarea și să le dea drumul. Însă, în intenția Mântuitorului era altceva. Învățătura ce le-o spusese trebuia întărită prin ceva concret, prin ceva care să nu se poată uita niciodată. Și, atunci, cu aerul cel mai senin, ca și cum s-ar fi adresat unor oameni care aveau cu ei cantitatea necesară săturării tuturor celor prezenți, care nu erau puțini (numai bărbați ca la cinci mii), le-a spus ucenicilor Săi: „Nu trebuie să se ducă: dați-le voi să mănânce!”. Aproape uluiți de această poruncă a Mântuitorului, ucenicii au fost în stare doar să facă o socoteală: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești”. Fiul lui Dumnezeu, la fel de senin, a binecuvântat cele cinci pâini și doi pești, care apoi, împărțite de ucenici, nu se mai terminau, așa încât: „s-au săturat toți”, ba chiar au mai și adunat resturile: „doisprezece coșuri”.

Am putea spune că totul s-a petrecut ca într-o frumoasă poveste spusă pe placul copiilor. Noi trebuie, însă, să ne punem o întrebare serioasă: Cum s-a petrecut acolo în realitate? Cum a fost posibil aceasta? Și de ce s-a petrecut această înmulțire a pâinilor?

Tâlcul acestei minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos ni-l dă Sfântul Evanghelist Ioan, care ne spune că a doua zi mulțimile Îl căutau pentru că Îi pierduseră urma, găsindu-L de cealaltă parte a mării și întrebându-L: „Învățătorule, când ai venit aici?” Erau nedumeriți, fiindcă trecuse Marea Tiberiadei fără să aibă nicio corabie la îndemână. El mersese pe mare ca pe uscat. Mântuitorul, însă, le-a răspuns, cam decepționat: „Adevărat, adevărat vă grăiesc: Mă căutați nu pentru că ați văzut un semn (minunea înmulțirii pâinilor), ci pentru că ați mâncat pâine și v-ați săturat” (Ioan 6,26). Se poate ca ei să creadă că, urmându-L pe Hristos, ținând aproape de El, nu va mai fi nevoie să muncească, să-și câștige pâinea de toate zilele, iar Mântuitorul le va da pâine de-a gata, repetând istoria cu mana din pustie. Astfel, Mântuitorul constată cu tristețe că minunea nu i-a impresionat prea mult sau mai corect spus: minunea i-a impresionat, dar rezultatul minunii i-a preocupat și mai mult.

Or, Mântuitorul a făcut minunea înmulțirii pâinilor ca să impună înaintea lor dumnezeirea Sa, să-i facă să creadă că El este trimis de la Dumnezeu, că este Fiul lui Dumnezeu și să creadă în toate învățăturile Sale. Pentru aceasta le-a vorbit apoi de „pâinea cerească”, adică, metaforic, de învățătura pe care El o aducea de la Tatăl și pe care îi invita să o primească, identificându-se, fără niciun ocoliș, cu aceasta: „Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi, și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6,35,41,50,51,58). Vorbeau însă limbi diferite. Una înțelegea El prin pâine și prin a flămânzi și a înseta și alta înțelegeau ei. Era greu să le intre în cap că se poate flămânzi și înseta de învățătură.

Hristos nu a vrut în niciun caz să-i învețe că nu trebuie să mai muncească, de aceea a și trecut repede la o expunere mai elevată despre pâinea duhovnicească, încercând să ne lămurească că Dumnezeu ne dă pâinea cea de toate zilele, dar cu condiția ca și noi să acceptam că El este „pâinea vieții” celei de veci. Minunea înmulțirii pâinilor a fost menită să pregătească terenul pentru recunoașterea mesianității Mântuitorului, însă, când au văzut că nu se mai repetă, cerându-li-se în schimb să accepte o „pâine a vieții” care nu era nici măcar ca mana cerească dăruită poporului din pustie prin Moise, s-au lăsat păgubași. Mântuitorul va fi fost decepționat. Dar n-a fost prima oară și nu va fi nici ultima. El a vrut să descrie Împărăția și mijloacele cu care se trăiește în ea. A pornit de la pâinea pe care o înțelegeau toți ușor, sperând că va putea-o preface într-o metaforă, într-o teologie, dar nu a avut cu cine.