Calea, Adevărul şi Viaţa / Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite

Dintre toate rânduielile liturgice aparţinând Postului Mare, una este de o importanţă crucială pentru înţelegerea acestuia, iar aceasta, fiind specifică Ortodoxiei, este în multe feluri o cale spre înţelegerea tradiţiei sale liturgice.

Această rânduială este aceea care interzice săvârşirea Sfintei Liturghii în zilele de rând. Indicaţiile sunt clare: nu se săvârşeşte nicidecum Sfânta Liturghie în zilele de Luni până Vineri din timpul Postului, cu o singură excepţie – la sărbătoarea Bunei Vestiri, dacă aceasta cade într-una din aceste zile. Miercurea şi Vinerea este totuşi rânduită o slujbă de seară specială a Sfintei Împărtăşanii (Euharistii); aceasta se numeşte Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite.

Chiar şi acolo unde această rânduială se respectă, totuşi se fac puţine eforturi pentru a se pătrunde dincolo de o ascultare formală şi pentru a se înţelege semnificaţia ei duhovnicească, „logica” profundă a Postului. Prin urmare, este important să explicăm amănunţit semnificaţia acestei rânduieli care trece de cadrul Postului şi pune în lumină întreaga tradiţie liturgică a Ortodoxiei.

Pe de-o parte,  avem expresia şi aplicarea unui principiu liturgic fundamental: incompatibilitatea Sfintei Euharistii cu postirea. Aceasta deoarece se ştie că, în Ortodoxie, Sfânta Euharistie şi-a păstrat întotdeauna caracterul său sărbătoresc şi luminos. Ea este, întâi de toate, taina venirii şi prezenţei lui Hristos printre Apostolii Săi şi, prin urmare, ea este – într-un sens foarte real – sărbătoarea Învierii Sale, sărbătoare care ne oferă mare bucurie sufletească.

Pe de altă parte, ne putem pune întrebarea de ce se administrează Sfânta Împărtăşanie în zilele de post la Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite. Nu contrazice oare aceasta principiul enunţat mai devreme? Pentru a dezlega această întrebare, trebuie să luăm în considerare cel de-al doilea aspect al înţelegerii ortodoxe asupra Sfintei Împărtăşanii, semnificaţia sa ca izvorul şi puterea de sprijin a ostenelilor noastre duhovniceşti. Sfânta Înpărtăşanie este şi darul divin care ne ajută să cunoaştem, să dorim şi să aspirăm către o comuniune desăvârşită în ziua cea neînserată  a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Este plină de taină această Liturghie. După ce ni se atrage atenţia că „Lumina lui Hristos luminează tuturor”, de mai multe ori stăruim cu cântarea „să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta”, apoi se face ieşirea cea mare, când „puterile cereşti nevăzut împreună cu noi slujesc şi Însuşi Împăratul, în jertfa cea de taină săvârşită, se înconjoară”. Vohodul (ieşirea) se face în tăcere desăvârşită, iar cei de faţă, cu multă evlavie, stau cu capetele la pământ, când Hristos (Sf. Trup şi Sânge) trece prin mijlocul Bisericii. Este Însuşi Comandantul luptei duhovniceşti, înconjurat de Puterile cereşti, Cel care trece ca să-i vadă pe ostaşii Săi care se luptă, pentru a-i întări, a-i îmbărbăta şi a-i asigura de biruinţă, atâta timp cât ei luptă sub comanda Lui.