Calea, Adevărul și Viața / Invitația la Cină

În cea de a XXVIII-a Duminica de după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii, se citește pericopa evanghelică ce ne prezintă parabola cu acea cină mare făcută de un oarecare om, cină la care nu au răspuns prin prezență mai mulți invitați, motivând diverse pretexte. Confruntându-se cu această situație, Acel Om a poruncit slujitorului Său să iasă la drumuri și la garduri și să-i silească pe toți să intre în casa Sa, afirmând în final, că: „Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea, căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Luca 14, 16-24).

De multe ori, pe parcursul activității Sale de propovăduire, Mântuitorul Hristos a abordat tema Împărăției Cerurilor. Ce este? Unde este? Cum este? Tot spunându-le ascultătorilor Săi că scopul suprem al vieții este dobândirea Împărăției Cerurilor, aceștia vor fi voit să știe cu mai multă precizie ce anume înțelegea Hristos prin aceste două cuvinte. În chip simplu, era limpede că era vorba de viața de dincolo, de o Împărăție, de o lume care exista în Cer, paralel cu aceasta de pe pământ. Dar era și ceva mai mult decât atât. Ba chiar ceva diferit de aceasta. De fiecare dată când Mântuitorul Hristos a abordat tema, a descoperit tot alte și alte dimensiuni și înțelesuri ale Împărăției. Și nu întotdeauna le-a adunat la un loc. Pentru că fiecare nouă dimensiune, fiecare nou înțeles, oricât de altul ar fi părut, spunea totul. Sub altă formă, dar totul. Când voia să fie mai bine înțeles, prezenta Împărăția printr-o parabolă sau printr-o metaforă. Întrucât atât parabolele cât și metaforele, deși în aparență ascund și închid, în fapt ele descifrează, explică și deschid, fiind întotdeauna mai accesibile decât teoriile chiar mai multor categorii de ascultători, în mod egal și în același timp. Mântuitorul Hristos a întrebuințat parabolele și metaforele de cele mai multe ori ca elemente de cunoaștere. Așa a procedat și atunci când a rostit parabola cinei celei mari, aducând unele lămuriri cu privire la Împărăția Cerurilor. Așadar, „omul” din parabolă s-a supărat. Care din noi nu s-ar supăra când pregătește o cină, invită oaspeți, iar ei nu vin? În astfel de împrejurări, întotdeauna o gazdă se simte jignită. La sfârșit, și-a dat frâu liber mâniei și a hotărât ca cei care nu au venit să nu guste din cina sa. Oare despre ce cină este vorba? De cea la care n-au venit? Evident că din aceea nu aveau cum să guste, de vreme ce nu participau. Amenințarea părea cel puțin gratuită. Totuși, nu putem crede că Mântuitorului i-a scapăt întâmplător o asemenea afirmație. A avut în vedere o altă cină? Nu. Numai că acum, după cum obișnuia atunci când unii s-ar fi putut să nu pătrundă imediat înțelesul unei parabole, o explica. Ultimul verset explica ce a vrut să spună prin metafora Cina. Cina este Împărăția lui Dumnezeu. Un ospăț. Un prilej de bucurie, de desfătare, de petrecere, de comuniune. Toți sunt chemați la Cină. Unii au fost chemați mai întâi (poporul ales), iar dacă n-au venit, au fost chemați alții (neamurile), deși aceștia nu au fost pregătiți anume și din vreme. Aceștia din urmă au primit chemarea și au intrat. De aceea sunt „mulți chemați, dar puțini aleși”. Cina aceasta prefigura deci Împărăția Cerurilor, de aici și de dincolo, iar cei care nu au onorat invitația la ea au rămas în afara ei. Cine n-a intrat în ea aici nu va fi în ea nici dincolo. Căci aici, la aceasta Cină au fost invitați, deci la credința în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu și Mesia și la credința în Împărăție. Aceasta le înveșnicea participarea, dacă veneau, sau le-o refuza pentru veșnicie, dacă nu veneau, pentru că și-o refuzau singuri, neprezentându-se. Împărăția lui Dumnezeu, în gândirea Mântuitorului și în învățătura Sfintei Scripturi, este de două feluri. Prima e cea dinlăuntrul nostru, iar cealaltă este cea eshatologică, adică Împărăția în care ne vom duce după moarte, în viața de dincolo. Însă, nu se ajunge la Cina Domnului în viața de dincolo, dacă nu se participă la ea de aici, dacă Împărăția lui Dumnezeu nu este adusă în sufletul nostru aici. Să ne ajute Dumnezeu să fim printre „cei puțini aleși” și să ne rugam lui Dumnezeu ca cei puțini să fie cât mai mulți!