Calea, Adevărul şi Viaţa. Hristos și păcătoșii

Sfânta Scriptură ne spune că Mân­tuitorul Hristos a venit pentru cei pă­cătoși, pentru că „nu cei sănătoși, ci cei bolnavi au nevoie de doctor”. Este adevărat, însă nu trebuie să înțelegem că Hristos a venit ca să le aprobe păcatele celor păcătoși. Nu. Mântui­torul nu a venit pentru păcătoși ca să-i îndreptățească, ci pentru a-i îndrepta.
Atunci când îi ierta pe păcătoși, când vindeca bolnavi, El încheia de obicei cu cuvintele: „Du-te, și de acum să nu mai păcătuiești”. Aceasta era condiția intrării în ordine. În această stare orice profesiune devenea onorabilă, chiar și aceea de vameș. Pentru că, de exemplu, nu ni se spune că vameșul Zaheu și-ar fi schimbat profesia, în urma întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu, ci, cu siguranță, el a devenit un vameș cinstit până la sfârșitul vieții sale.
În acest mod trebuie să înțelegem atitudinea lui Hristos față de păcătoși. El n-a venit pentru păcătoși, pentru că pur și simplu erau păcătoși. N-a venit ca să le aprobe păcatul sau să le dea voie să rămână păcătoși în continuare, ci a venit pentru păcătoși ca să-i îndrepte. Și doar acei păcătoși s-au bucurat de atenția Lui, care s-au îndreptat.
Acest lucru este clar în învățătura creștină autentică. Dacă l-am pomenit pe Zaheu, atunci vedem că el s-a îndreptat în fața lui Dumnezeu prin mărturisirea personală a fărădelegilor pe care le înfăptuise și prin hotărârea de a se îndrepta și de a îndrepta și ne­dreptățile pe care le făcuse altora, astfel, el rămânând modelul biblic al convertirii pe care Hristos ni-l oferă spre urmare.
Fiecare din noi este în felul său un Zaheu. Poate nu exact ca el, poate nu în aceeași măsură, poate nu cu aceleași păcate și greșeli, dar fiecare din noi are ceva de îndreptat, are pe cineva pe care l-a nedreptățit. Pe care l-a nedreptățit prin cuvânt, prin vorbire de rău, prin aceea că nu i-a recunoscut meritele,
l-a invidiat, i-a luat din drepturile cu­venite sau nu i-a dat din ceea ce se cuvenea să-i dea. I-a luat locul care se cuvenea aceluia sau și-a însușit munca lui.
Însă, în același timp, în fiecare din noi există o candelă care așteaptă să fie aprinsă, să ne lumineze încăperea minții, ca să vedem în lumină tot răul pe care l-am făcut și pe care îl ținem în întuneric. Îngerul din noi așteaptă să fie eliberat. Eliberându-l, ni-l facem aliat. Abia așteaptă să-l eliberăm spre a se pune în slujba noastră și a da mărturie bună despre noi în fața lui Dumnezeu.
Dar, înainte de toate, trebuie să fim atenți la mâna pe care ne-o întinde Dumnezeu.