Calea, Adevărul şi Viaţa / Hristos a înviat!

Istoria omenirii cunoaşte multe evenimente şi întâmplări excepţionale, însă, este în afară de orice îndoială că evenimentele religioase, în care a fost implicat în chip neîndoielnic supranaturalul, au deţinut întotdeauna întâietatea. Printre acestea, minunea Învierii lui Hristos constituie nu unul din aceste evenimente excepţionale, ci marele eveniment, care de aproape două mii de ani domină istoria.

Anii erei noastre încep cu anul Naşterii lui Hristos, pentru că Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime, Dumnezeu întrupat ca om, printre oameni. Ce altceva putea fi mai extraordinar, decât să vină Dumnezeu însuşi să stea de vorbă cu oamenii? Cine altcineva ar fi putut însemna, ar fi putut fi mai mult pentru mintea omenească mereu în căutare, mereu dezorientată, mereu însetată de certitudini? Cine ar fi putut aduce certitudine minţii omeneşti, întotdeauna şi în toate îndoielnică? Nimeni în afară de Cel care să fie El însuşi Adevărul, Calea şi Viaţa. Cel cu ultimul cuvânt.

Iată de ce tocmai Acesta a venit. Să nu mai fie loc pentru altcineva, pentru altceva, pentru o altă aşteptare. Iisus Hristos a propovăduit trei ani şi jumătate, şi-a făcut ucenici. L-au urmat peste tot mulţimi, dornice să-L audă vorbind, să-L vadă săvârşind minuni. Le cerea tuturor să-L creadă pe cuvânt, dar îşi însoţea cuvintele şi de fapte minunate. Îşi exemplifica învăţătura.

Iisus Hristos a făcut numai bine. N-a pedepsit niciodată răul care I se făcea, deşi ar fi putut.. A fost fără de păcat. A iubit, a iertat, a vindecat bolnavi, orbi, ologi şi a făcut din iubire principiul esenţial al Legii morale, al Legii Noi, al împăcării omului cu el însuşi, cu aproapele şi cu Dumnezeu, şi al întemeierii unei vieţi sociale sănătoase, a unei lumi fericite.

Însă, i-a fost dat să întâlnească şi neînţelegere, ură şi răzbunare. A întâlnit o religie care nu se dorea schimbată, care aştepta un Mesia care să o confirme, nu să o îmbunătăţească şi să o desăvârşească. Ei îl aşteptau doar pentru poporul ales, nu pentru toate neamurile lumii. De aceea, El a contrazis aşteptările cărturarilor şi ale fariseilor, interesele conducătorilor spirituali ai vremii, intentântu-I un proces nedrept, ce s-a finalizat cu condamnarea la moarte.

Când totul părea sfârşit, s-a petrecut evenimentul în care nimeni nu mai credea: Hristos a înviat! Dar nu numai Hristos – Fiul lui Dumnezeu, eternul, ci şi omul Hristos, în carne şi oase, arătându-se mironosiţelor, Apostolilor, apoi la mai mult de cinci sute de oameni, vorbind cu toţii, mâncând şi înălţându-se cu trupul la cer din faţa ucenicilor.

Învierea devine pe loc dovada dumnezeirii Sale. Aduce oamenilor proba nemuririi Lui şi a noastră, a oamenilor. Învierea dă sens existenţei omeneşti, linişte minţii şi pace inimii.

Ce păcat că nu vrem toţi să acceptăm această realitate. Ce păcat că nu vrem să-L primim cu toţii, deşi El ni se impune fără drept de replică, fără a ne forţa libertatea. Ce păcat că nu toată lumea, nu toţi oamenii ştiu să-şi folosească acest dar mare al libertăţii!

Hristos a înviat!