Calea, Adevărul şi Viaţa. Foloasele virtuții smereniei

Duminica Vameșului și a Fari­seului, cea care ne introduce în perioada Triodului și în at­mosfe­ra pregătitoare pentru perioada Sfântului și Marelui Post, are ca temă principală virtutea smereniei. Sfinții Părinți au mai numit această Duminică „vestitoare” a luptelor duhovni­cești, pentru că prin ea ni se vestește pregătirea de luptă împotriva răului, în postul care vine.
Primul semnal al acestei pregătiri de luptă ni-l dau cele trei stihiri, care se cântă îndată după citirea Evangheliei Utreniei: Ușile po­căinței…, În cămările mântui­rii… și La mulțimea faptelor mele celor rele…, stihiri care au me­nirea de a ne umple de umilință și de a ne răscoli inimile. În lumina lor, ne vedem cu sufletul și cu trupul întinate de mul­țimea faptelor celor rele pe care le-am făcut; cu viața de până acum irosită în lenevire, iar ziua Înfricoșatei Judecăți apropiindu-se înspăimân­tătoare. Însă, în același timp, se ivește și o rază de nădejde: milostivirea cea nemă­su­rată a lui Dumnezeu, puterni­cele rugăciuni ale Maicii Dom­nu­lui, precum și lucrarea curățitoare și înnoitoare a pocăinței, ale cărei uși se deschid acum.
Cele trei stihiri ne îndeamnă spre pocăință și, totodată, ne învață cum să o facem: întorcându-ne la noi înșine și cu­getând la viața noastră pă­că­toasă; cu cutremur și cu teamă de înfricoșata Ju­decată; cu nădejde și încredere în dumnezeiasca milostivire.
Al doilea semnal de pregătire ni-l dă pilda evanghelică a Vame­șului și a Fariseului, care ne pune înainte două stări sufle­tești: aceea a vameșului, care ar fi bine să o urmăm, și cealaltă a fariseului, de care se cuvine să ne ferim, întrucât smerenia și pocăința vameșului sunt puternice într-armare împotriva demonilor, iar mândria și înălțarea fariseului, început și izvor a tot păcatul.
Cuviosul Antonie cel Mare, vă­zând odată toate cursele vrăj­mașului ca o mreajă întinse pe pământ, a zis: „Oare cine poate scăpa de ele?” Și a auzit un glas zicând: „Smerenia”. Altădată, dia­volul intră în dialog cu Sfântul Cuvios Macarie cel Mare, spunându-i: „Mulă silă îmi fac Macarie și n-am nicio putere asupra ta. Căci iată, orice faci tu, fac și eu: postești tu, dar eu nu mănânc deloc; tu priveghezi, dar nu dorm nicidecum; numai cu un lucru mă biruiești tu”. Și l-a întrebat Avva Maca­rie, care este acel lucru?, iar diavolul i-a răspuns: „Smerenia ta, din cauza ei nu am nicio putere asupra ta”.
Din toate acestea, se vede că smerenia este un dar minunat, care curăță cu ușurință păcatul; că este prielnică sporirii virtu­ților; că este cămară sigură a faptelor bune; și că este armă nebiruită împotriva demonilor.
De aceea, nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Ma­rele Post decât îndemnul la smerenie. Căci ce trebuie să facem noi în vremea postului? Să ne curățim de păcate prin pocăință și smerenie, să ne străduim la săvârșirea faptelor bune, să ne silim să păzim rodul nevoințelor duhovnicești și să ne luptăm cu duhurile răutății. Or, pe toate acestea le împlinește smerenia cu multă ușurință.

Dar lucrurile acestea nu le facem numai în Postul Mare. Toată viața pământească este o luptă cu duhurile răutății, curățire de păcat și împodobire cu virtuți. De aceea totdeauna, și nu numai în post, avem trebuință de smerenie, pentru a afla odihnă sufletelor noastre atât în veacul de acum, cât și în vecii vecilor.