Calea, Adevărul și Viața / Foloasele Învierii Mântuitorului Hristos

 Cu toate că s-au scurs câteva săptămâni de la Înviere, totuși taina Învierii lui Hristos rămâne de o importanță crucială în ceea ce privește sensul existenței noastre, întrucât, așa cum spunea teologul Paul Evdochimov, „prin Înviere, Hristos a schimbat condițiile ontologice ale existenței”.Adică Hristos, prin Învierea Sa, rezidește lumea, o recreează, plasându-ne pe alte coordonate în ceea ce privește posibilitatea mântuirii fiecărei persoane în parte.

          Înainte de toate, Învierea Domnului este demonstrarea veșniciei sufletului, a nemuririi lui. Și, mai ales, este dovada cea mai mare că Cel Întrupat avea putere asupra morții. Că era nemuritor. Că era din veșnicie. Că era Dumnezeu. De aceea, Sfinții Părinți, vorbind despre Înviere, o numesc cel mai mare eveniment, însă cel mai mare al cărui subiect a fost Cel Întrupat. Este cel mai mare eveniment și raportat la istorie, deoarece depășește legile istoriei. Învierea face parte din suita de evenimente mari, legate de viața și activitatea Mântuitorului Hristos care lucrează mântuirea oamenilor.

          În Cuvânt la Sfintele Paști, Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre Înviere: „Astăzi este surpată tirania diavolului; astăzi s-au dezlegat legăturile morții și biruința iadului a dispărut… Astăzi, liberând firea omenească de tirania diavolului, a întors-o la noblețea de mai înainte” („Cuvântări la praznice Împărătești”, trad. Dumitru Fecioru, București 1942, p. 212, 216).

          Învierea lui Hristos nu este un eveniment istoric obișnuit, întrucât nu provine din concursul forțelor și împrejurărilor naturale. Totuși, evenimentul are o relație cu istoria, deoarece este un perfectum al istoriei, pentru că s-a petrecut odată pentru totdeauna, nu se petrece continuu, după niște legi generale ale existenței. Evenimentul Învierii este o noutate absolută în istorie.

          Datorită acestui eveniment, Mântuitorul Hristos a reușit să cucerească lumea. A reușit s-o cucerească fără armată, doar cu arma cuvântului. Când unul dintre apostoli a scos sabia, i-a spus: „Bagă sabia în teacă”, adică n-am nevoie de armată nici pentru pază, nici ca să-Mi impun învățătura.

          A cucerit lumea și fără bani. A cucerit lumea și fără să fi scris nicio carte. Nu a avut la dispoziție nici radio, nici televiziune, nici ziare. Nu a trebuit nici să plătească pentru a-și aservi mass-media. Nu a avut niciun fel de propagandă electorală, nu s-a supus la niciun fel de alegeri și, totuși, a fost alesul inimilor oamenilor, rămânând așa peste veacuri.

          Ucenicii Lui nu erau nici ei oameni învățați. Niște pescari. Și, totuși, cu acești pescari a cucerit lumea. Acești pescari care dintr-odată, după Pogorârea Duhului Sfânt, au devenit mari scriitori, poeți, istorici, în stare să redea întocmai învățătura, viața și cuvântările Învățătorului, cu exactitate și cu pricepere uimitoare. Cu minimum de cuvinte au fost în stare să cuprindă în textele lor maximum de conținut. Cu scrierile lor au făcut să apară ceea ce numim cultura creștină, arta creștină, era creștină care începe cu Iisus Hristos.