Calea, Adevărul și Viața / Evenimentul Schimbării la Față

Schimbarea la Față face parte din sărbătorile noastre mari închinate Mântuitorului Iisus Hristos. Descrierea pe care ne-au lăsat-o trei dintre Evangheliști pare foarte simplă, însă nu e tot atât de simplu să i se găsească tâlcul, înțelesul cel adevărat.

Pentru că ne aflăm în fața unui fapt dumnezeiesc, a unui miracol, în fața a ceva ce nu se întâmplă cu oricine în felul în care s-a petrecut cu Hristos. Însă aceasta nu înseamnă că nu putem pătrunde în miracol și în sensurile lui, în măsura în care s-a petrecut și pentru noi, și în măsura în care ne este de folos.

Meditând la acest eveniment, mulți au scos în relief invitația la schimbarea noastră interioară, la schimbarea în bine a sufletelor noastre. Interpretarea este una clasică și adevărată, putând rămâne și noi la ea. Alții preferă, cu prilejul acestei sărbători, să vorbească despre rugăciune, întrucât Mântuitorul s-ar fi urcat pe munte ca să se roage, făcându-se apoi ușor legătura, trecându-se direct la mijloacele prin care se poate dobândi schimbarea noastră interioară: prin rugăciune, ceea ce este din nou și bine, și adevărat.

Numai că Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos este ceva mai mult. El nu avea nevoie de o schimbare interioară, întrucât era fără de păcat, neavând nevoie de o schimbare a ceva în sufletul Său! Dar de ce a fost nevoie de o schimbare la față a Mântuitorului? Primul lucru pe care l-a avut Mântuitorul în vedere la Schimbarea la Față, prin transfigurarea de pe Muntele Taborului, a fost să îi obișnuiască de pe acum cu chipul Său transfigurat după Înviere. Să-i facă pe cei prezenți să depășească logica nicodimică, să-i facă apți pentru o gândire capabilă să transfigureze, să înțeleagă mai mult și dincolo de sensul direct, imediat, mai mult și dincolo ce ceea ce se vede și, chiar mai mult și decât atât: să-i facă apți pentru asimilarea tainelor de dincolo de carne, ale transcendenței. Să le obișnuiască ochii cu El, cu Dumnezeu în slava Sa.

 Desigur că a mai vrut să îi învețe ceva prin Schimbarea la Față de pe Muntele Taborului. A vrut să îi învețe un lucru esențial: că El, Hristos, omul care circula printre ei, este și Dumnezeu. Este om, Mesia, dar și Altcineva, anume Acela pe care cei trei Apostoli L-au văzut în lumina aceea deosebită, transfigurat complet, inundat de lumină, înconjurat de îngeri și flancat de Moise și Ilie, profeții cu cea mai mare trecere din Vechiul Testament, care apăreau ca martori lângă El, despre dumnezeirea Lui, El fiind mai mare ca ei.

Schimbarea la Față are, între altele, și acest rost al descoperirii dumnezeirii Sale. Faptul că este așa ne-o dovedește asemănarea dintre cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu Tatăl la Botezul Domnului și cuvintele pe care le-a rostit la Schimbarea la Față. La Botez a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit”, iar acum cei trei Apostoli de pe Muntele Taborului au auzit cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultați”. „Acesta este Fiul Meu”, „Acesta este Dumnezeu”, „Acesta este Unul din Treime”, adeverea Tatăl, poruncindu-le în același timp Apostolilor și, prin ei, nouă tuturor: „Pe Acesta să-L ascultați”.