Calea, Adevărul şi Viaţa / Esenţa creştinismului

Părintele Stăniloae spunea că „La baza existenţei este o existenţă care n-are cauză. Adică trebuie să fi fost ceva din veşnicie, n-a putut fi cândva nimic. A fost ceva din veşnicie. Ori acest ceva care nu are cauză, trebuie să fie per­fecţiune, să aibă în El totul. Acesta este Dumnezeu”.
O existenţă perfectă , o existenţă care nu este minoră, din care să nu poată ieşi nimic, trebuie să aibă în primul rând conştiinţa şi mai trebuie să aibă şi iubirea. Deci, un Dumnezeu etern, un Dumnezeu din veci, Care este izvorul existenţei, care este baza existenţei, Care n-a primit existenţa de la altcineva, nici din nimic, trebuie să nu fie o singură persoană, trebuie să fie o persoană care iubeşte o altă persoană. Şi care poate fi o iubire mai curată decât aceea care poate fi dintre un Tată şi un Fiu?
Există un Tată şi există un Fiu. Un Tată care iubeşte un Fiu, cum nu mai iubeşte nici un tată pământesc, un Fiu care răspunde la iubirea Tatălui, cum nu mai răspunde la iubirea unui tată nici un fiu pământesc. Şi mai este Cineva, un al treilea, Care bucură pe Unul, îl bucură pe Tatăl când stă alăturea şi îl preţuieşte pe Fiul cum îl preţuieşte şi El. Atunci când mai este Cineva ţi-e bucuria mai mare, deoarece aceluia îi poţi spune: „uite ce frumos este Fiul Meu” sau „uite cât de bun este Tatăl Meu”. Deci, iubirea adevărată este în trei, nu este în doi. La doi, deja se limitează, este o margine. Trebuie să fie un al treilea pentru a nu fi o margine.
La noi sunt mulţi „al treilea” pentru că sun­tem mărginiţi. Dar la Dumnezeu nu poate fi decât Unul şi „al Treilea”. De aceea, Duhul este acela care vine ca o persoană lân­gă Tatăl şi se bucură cu Tatăl de Fiul.
Tatăl văzând frumuseţea Fiului şi nevrând a-L relativiza, nu mai are alţi fii din Sine, tocmai pentru a se ajunge la iubirea absolută. Şi atunci face din nimic alţi oameni, iar pentru a-i iubi şi pe ei îi face după chipul Fiului, dar şi să-L iubească pe Fiul.
Însă, ei nu fac aceasta, înţelegând prost libertatea, şi cad într-o despărţire de Tatăl. Atunci Tatăl face pe Fiul Său om, vine ca Om între oameni, se face frate cu ei şi îi iubeşte atât de mult încât merge până la moarte, ca să învingă moartea pe care şi-au atras-o despărţindu-se de Dumnezeu.
Deci, esenţa creştinismului este Dumne­zeu Cel Unul în Treime şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi om.