Calea, Adevărul şi Viaţa. Duminica Sfinților români

Pomenirea sfinților ne aduce întotdeauna în minte frumoasa și inspirata exclamație a psalmistului David: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!” (Ps. 67, 36), deodată cu îndemnul liturgic al aceluiași: „Lău­dați pe Dumnezeu întru Sfinții Lui!” (Ps. 150, 1).
Cu dreaptă socotință, Părinții Bisericii Răsăritene au rânduit ca prima Duminică după Ru­salii să se numească Duminica Tuturor Sfinților, sfințenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creație în Duminica Cincizecimii. Urmând acestui
exemplu, Sfântul Sinod al Bise­ricii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, ca pentru sfinții români să se facă po­menirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.

Până nu demult, în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuți doar sfinții din alte ținuturi, fapt care a creat impresia, pentru creștinii mai puțin informați, că noi, românii, nu am avea sfinți. Adevărul se cunoaște bine acum: nu am avut sfinți cano­nizați oficial și trecuți în calendar, dar în conștiința și evlavia românilor ei au fost cinstiți fără încetare. De aceea, canonizările din anii 1955 și cele de după 1990 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntre­ruptă ce li s-a făcut.
Poporul nostru a avut și are, desigur, eroii săi naționali, alături de poeți, scriitori, artiști etc., de incontestabilă valoare, dar trebuie să se știe limpede că are si un mare număr de sfinți, cu­noscuți si necunoscuți, pe care noi i-am numi eroi spirituali, pentru viața și misiunea lor exemplară. Despre mulți dintre ei știm puține lucruri, pe alții nu-i cunoaștem încă, dar când Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veșniciei, îi vom întâlni, cu voia Lui, pe toți, vom vorbi cu ei și ne vom bucura de vederea lor. Căci aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului: comunicarea cu Dumnezeu și cu sfinții.
Credința poporului român, năs­cută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea misionarilor creștini, a rodit duhovnicește mai ales în mulțimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de epar­hii, a domnitorilor sfinți apără­tori ai patriei și ai credinței, dar și în mulți credincioși de rând care n-au cunoscut altă lege decât respectarea Legii lui Dumnezeu.

Prin sfinții lor, se confirmă faptul că toate neamurile pămân­tului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu. Între acestea, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; prin munţii țării noastre s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, viețuind în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi a preţuirii credincioșilor,
şi-au adăugat cununa cea ne­pieritoare a sfinţeniei.
Așadar, până când Dumnezeu ne va ferici cu vederea, față către față, a sfinților noștri, să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie, desigur, pe cei cunoscuți, dar neuitând să îndreptăm un gând cucernic și către cei necu­noscuți, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor se­min­ţii de pe pământ, lipsindu-ne de rugători apropiaţi.