Calea, Adevărul şi Viaţa / Despre Spovedanie

Spovedania. O fiinţă umană îndrumă o alta. Pentru aceasta, întâi de toate, trebuie să se înceapă de la temelie, persoana care îndrumă să se adune pe sine, să se detaşeze şi să se elibereze, iar apoi să edifice.

Pe de altă parte, trebuie să deplângem forma actuală la care a ajuns spovedania, deoarece mărturisirea rapidă de astăzi şi de cele mai multe ori doar o dată pe an, pare să facă irelevante noţiunile creştine de păcat şi pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi de înnoire a vieţii.

Apoi, s-a ajuns la o înţelegere juridică şi formală a spovedaniei care coexistă cu o îndoielnică reducere a ei la psihologie, spovedania propriu-zisă fiind redusă la minimum sau este privită ca o „consiliere”, privind rezolvarea problemelor şi a dificultăţilor şi este un dialog care are loc nu între om şi Dumnezeu, ci între un om şi înţelept care are răspunsuri la toate problemele. Toate aceste tendinţe, însă, ascund şi deformează adevărata înţelegere şi practică ortodoxă a Tainei Spovedaniei.

Foarte multă lume vrea să discute despre „probleme” şi despre „soluţii”. Însă, trebuie să ştim că religia nu constituie soluţionarea problemelor. Religia este întotdeauna un transfer într-o altă dimensiune, într-un alt nivel şi din această cauză ea reprezintă anihilarea problemelor, nu soluţionarea lor.

La început, Taina Spovedaniei era axată pe un singur lucru: pe trădarea Bisericii, pe trădarea realităţii ei întrupate şi relevate. Păcatul era o ruptură, o defecţiune, o trădare; sfinţenia era înţeleasă nu ca o desăvârşire morală, ci ca o loialitate fiinţială faţă de Hristos şi de Împărăţia Lui. Învăţătura morală a Bisericii este legată de viaţa veşnică, este eshatologică, iar nu etică. Pentru creştini esenţa păcatului este trădarea lui Hristos, părăsirea Lui şi a Bisericii. Astfel, Taina Spovedaniei este o întoarcere prin căinţă, mărturisire şi părere de rău, la viaţa cea nouă, care ne-a fost deja dăruită, deja descoperită.

La fel cum sunt toate celelalte din creştinism, Taina Spovedaniei este eshatologică, este întoarcerea omului la Împărăţia mult dorită şi la „viaţa lumii ce va să vină”.