Calea, Adevărul şi Viaţa / Despre duhovnic

Tema este inepuizabilă, întrucât multe sunt valenţele sufleteşti ale unui duhovnic, tot atât de multe ca şi situaţiile cu care duhovnicul se poate întâlni în lucrarea lui de îndrumare a sufletelor spre mântuire. De aceea, portretul duhovnicului nu se poate face în cuvinte puţine. Şi nici în multe nu se poate defi­nitiva. Deoarece el nu este numai un simplu ascultător şi dezlegător de păcate, din accepţiunea curentă a preotului de parohie şi nici în această accepţiune nu este tocmai uşor de prezentat, pentru că şi un duhovnic de parohie trebuie să aibă calităţi de mare duhovnic, dacă vrea
să-şi ţină păstoriţii pe drumul cel bun.
Portretul lui este şi mai greu de conturat, când îl avem în vedere mai ales ca îndru­mător spre desăvârşire, spre sfinţenie, fie a unor inşi singuratici cu o viaţă de taină în lume, fie a unor obşti călugăreşti, sau pustnici nevoitori. Căci prin starea cea mai înaltă, de pătrundere prin contem­plaţie în tainele lumii de dincolo, la care poate ajunge cel ce porneşte pe drumul marilor îndrăzneli duhovni­ceşti prin asceză, prin lupta cu ispitele de tot felul, cu gândurile, cu nerăbdarea, cu teama, cu mândria, luptă pe care nevoitorul o duce prin post şi prin rugăciune neîncetată, nu se ajunge fără duhovnic.
Duhovnicul trebuie să fie pe măsura fiecărui penitent. Dacă nu cu ştiinţa şi cu cultura, în orice caz cu acea ştiinţă şi cultură duhovnicească dobândită prin har, care să îl facă să poată pătrunde ca printr-o pânză transparentă în sufletul celui din faţa lui. De aici ne putem da seama ce om deosebit trebuie să fie şi ce răspunderi are!
Este omul în faţa căruia poţi plânge fără să te simţi umilit. Este omul în faţa căruia poţi plânge de mila ta, te poţi răzvrăti împotriva ta, te poţi acuza fără teama de urmări, te poţi pedepsi numai spre îndreptare, te poţi smeri cu adevărat fără teama că vei fi dispreţuit, te poţi simţi iubit, îţi poţi reface încrederea în bine, adevăr şi dreptate, în puterea şi în iubirea lui Dumnezeu. Evident, dacă l-ai găsi pe acela care este un adevărat duhovnic, un conducător de suflete, un îndrumător de oameni.
Sfântul Grigorie de Nazianz, referindu-se la preoţie, spune că este „arta de a condu­ce pe om”. Duhovnicia face parte din ins­trumentele de căpetenie ale acestei arte.

Duhovnicul, în Teologia ortodoxă a desăvârşirii, este o realitate caracteristică şi definitorie a Ortodoxiei. Omul se ajută de om. De omul duhovnicesc. Creşte prin om, omul care îl înţelege, care îl iubeşte, care îl cunoaşte, care îl îndrumă, care îi dă din experienţa lui, din puterile lui, făcându-l să fie apt pentru primirea harului dumnezeiesc şi îndumnezeitor.
Un duhovnic mare este un înţelept. Un înţelept dintre aceia care se află unul la mie sau la mai multe mii. Este clar văzător. Are un ochi în plus şi un simţ în plus. Te poţi da pe mâna lui fără teamă. Şi toţi care au şansă să întâlnească un asemenea duhovnic, se dau pe mâna lui imediat. Îl ascultă. Îl acceptă ca Părinte. Mai mult decât pe părintele lor trupesc.
Cine îşi caută duhovnicul, îl va găsi. Şi va descoperi că este aşteptat cu iubire.