Calea, Adevărul şi Viaţa / Despre distrugerea sufletului

Din păcate, există printre noi destui creștini care sărbătoresc un Crăciun fără Hristos, o Bobotează fără Aghiasmă, Înălțarea Sfintei Cruci fără Cruce, un Sfânt Ion fără Ioan și, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfâr­șit, condimentat cu alcool și narcoti­ce și cu îmbrăcăminte impudică. Aceas­tă descriere n-ar fi atât de alar­mantă dacă o astfel de petrecere în lanț nu s-ar contura ca un mod de viață al multora din tinerii noștri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai agresiv și mai dizolvant.

După cum există o poluare materială, așa există și o poluare spirituală. Această poluarea a spiritului ne vine fie din interiorul nostru, fie din afară. Din interiorul nostru prin gânduri necurate, prin cu­vinte nesăbuite și urâte, dar, mai cu seamă din afară, prin această publicitate uriașă la care fiecare dintre noi este supus zi de zi, prin ceea ce numim noi mass-media (zia­re, televiziune), prin mijlocirea violentă a imaginii care ne sugerează tot felul de mizerii, iar pornografia ne este propusă ca specie literară, răsfățându-se prin tot felul de reviste și publicații.

Nu are importanță că acestea se fac pentru a satisface pofta de câștig prin a se ex­ploata ceea ce este mai jos în gusturile omului, mai bine zis negustul și prostul gust, și nu are importanță dacă acestea toate sunt dirijate de către cei care vor să ne strice sufletul, să ni-l polueze, să ni-l strâmbe, pentru că un neam cu sufletul pervertit este mai ușor de cucerit și de dominat.
De aceea, cred că Biserica trebuie să dea tot mai multe semnale de alarmă și de prezență și față de poluarea materială, dar, mai ales, față de poluarea spiritului, pentru că avem nevoie de curăție trupească și sufletească, despre care ne vorbește și psalmistul: „Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în loca­șul Său cel sfânt? Cel nevinovat cu mâi­ni­le și curat cu inima, care nu și-a luat su­fle­tul în deșert și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său”. „Nevinovat cu mâinile” este cel care n-a furat, n-a jefuit, n-a omorât, n-a lovit pe cineva, și „curat cu inima” este cel despre care ni se vorbește de fiecare dată la Sfânta Litur­ghie în Fericiri („Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”).

Inima este fereastra sufletului, fereastra ființei tale. Dacă geamul este murdar, cum vei putea vedea lumina care vine din afară? O vezi împuținată sau chiar deloc. Însă, dacă ștergi și cureți geamul ferestrei tale, atunci vei vedea toată lumina în splendoarea ei. Dacă sufletul tău este murdar, cum o să-l vezi pe Dumnezeu? Doar dacă inima ta va fi curată, atunci vei fi în stare să-L vezi pe Dumnezeu.
Totul este să te faci tu limpede, tu să devii un mediu transparent prin care să-L vezi pe Dumnezeu și prin care Dumnezeu să te vadă pe tine.