Calea, Adevărul şi Viaţa / Despre credinţă

Noi credem în Dumnezeu, dar credem şi lui Dumnezeu în toate, ceea ce este altceva. Deoarece a crede lui Dumnezeu înseamnă a cugeta că făgăduinţele pe care ni le-a făcut sunt sigure şi adevărate, iar a crede în Dumnezeu înseamnă a cugeta drept la El. Aşadar, se cuvine ca noi să avem aceste două cugetări şi pe amândouă să le recunoaştem ca adevărate, purtându-ne în aşa fel încât să dăm crezare celor ce au siguranţa clar-vederii şi să ne încredem deplin lui Dumnezeu, întru Care este credinţa noastră, iar în felul acesta să fim socotiţi drepţi înaintea Lui, ca unii ce îi suntem credincioşi.

Toate cele spuse ne sunt argumentate şi de Sfânta Scriptură, unde ni se spune : „Şi a crezut Avraam pe Domnul, şi i s-a socotit aceasta ca dreptate” (Facere 15,6). Dar cum a fost făcut drept Avraam când a crezut ? El a primit făgăduinţa pentru urmaşul său – care era Isaac – că vor fi binecuvântate prin el toate seminţiile lui Israel. Apoi a primit poruncă de la Dumnezeu să jertfească pe Isaac, care era încă fraged ca vârstă şi prin care avea să fie adusă la împlinire făgăduinţa Lui. Avraam nu a grăit nimic împotrivă, ba chiar s-a grăbit să-l jertfească pe copil cu propria sa mână, socotind că făgăduinţa este sigură şi fără greş, prin această jertfă a lui.

După cum se cunoaşte, această învoială de a-l aduce pe Isaac drept jertfă a fost nu numai o mărturie sigură şi o înfăţişare limpede a credinţei lui Avraam, dar s-a făcut şi pricină a Naşterii lui Hristos din seminţia lui, iar prin El, într-adevăr, s-au binecuvântat toate seminţiile pământului, împlinindu-se astfel făgăduinţa. Căci celui care l-a dat pentru Dumnezeu pe fiul său cel unul născut şi adevărat, Dumnezeu i-a devenit oarecum dator, pentru a da jertfă, la rândul Lui, pe Fiul Său cel Unul Născut şi Adevărat.

Atunci când „s-a plinit vremea”, şi Hristos ne-a făgăduit moştenirea vieţii celei veşnice şi a Împărăţiei cereşti, însă ne-a poruncit să trăim în modestie, să vieţuim cu puţină cheltuială, să postim, să ne rugăm, să ne răstignim pe noi înşine cu patimile şi poftele noastre, să fim în toată clipa pregătiţi pentru moarte. Dacă vom fi fără preget întru acestea şi de vom crede în acea făgăduinţă a Fiului lui Dumnezeu, atunci cu adevărat vom crede lui Dumnezeu, asemenea lui Avraam, iar aceasta ni se va socoti nouă ca dreptate.

Astfel, cumpătarea şi dreptatea, smerenia şi răbdarea faţă de cei ce ne vatămă într-un fel sau altul, împlinirea poruncilor lui Hristos – Dumnezeu, precum şi nevoinţele trupeşti prin post şi privegheri, sunt nu numai o dovadă că noi am crezut cu adevărat în făgăduinţele lui Hristos, Mântuitorul lumii, dar într-un fel îl fac pe Dumnezeu să ne dăruiască în schimb viaţa cea veşnică, întru bucuria şi slava Împărăţiei Lui.