Calea, Adevărul şi Viaţa / Denia Canonului cel Mare

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârșesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Cano­nu­lui cel Mare este utrenia zilei de joi, 30 martie, oficiată miercuri seara. Cunos­cută drept „Canonul lacrimilor”, această creație în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe și este citită integral miercuri, în săptămâna a V-a a Postului.
Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator și poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creștină pe care a redactat-o a fost canonul. Opera clasică a Sfântului Andrei Critea­nul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evla­viei și a pocăinței. Sfântul Andrei Critea­nul a fost considerat drept „părintele canoanelor”, fiind deci primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăși titulatura de „cel mare” subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.
Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare și integral în joia din săptămâna a V-a, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălțătoare pe care le transmite, temelor necesare în viața fiecăruia (smerenia, pocăința, străpungerea inimii), precum și a profunzimii sale, devine un îndreptar și un îndrumar pentru viața noastră. Conți­nu­tul Canonului Mare este unul duhovni­cesc, un profund dialog al omului pă­cătos cu propria conștiință, care-i atrage atenția asupra celor săvârșite. Se poate observa alternanța a două planuri: sufletul păcătos care-și plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepților, ci a urmat largul drum al rătăcirii și care din străfundurile inimii strigă: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer și înaintea Ta!” și cel al ființelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăință.
În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul și Noul Testament, o urcare și o revenire per­ma­nentă la începuturi, autorul arătându-ne că Vechiul Testament nu se împlinește decât în Noul Testament și prin urmare omul se întregește în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos.
De fapt, acest Canon înseamnă îndrep­tare, nu înseamnă chinuire, un canon în care te chinui ca să realizezi ceva sau te chinui pentru că ai făcut ceva rău, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunătățire sufletească, de ceva care te ajută să te faci din rău bun sau să fii preocupat de îmbunătățire.
De aceea, nu este atât de important când îl parcurgem, de exemplu miercuri seara din săptă­mâna a V-a a Postului. Spus o singură dată pe an nu are mare impor­tanță, însă importanța lui constă în conținutul lui, în ceea ce se poate realiza prin conținutul lui și de aceea este important să îl avem la îndemână și să îl studiem, să-l apro­fundăm, să ni-l împropriem prin învăța­rea anumitor ziceri din cuprinsul cano­nului și să ne orientăm după conținutul lui.