Calea, Adevărul şi Viaţa. De ce atâta luptă împotriva Euharistiei?

Trăim vremuri deloc ușoare privitor la viața religios – morală a oamenilor cu credință în Dumnezeu Cel Unul în Treime, pentru că, în spatele pandemiei din zilele noastre, se ascund tot felul de atacuri împotriva învățăturii și practicii vieții creștine autentice.
Dintre toate aceste atacuri, cel mai subtil și cel mai periculos este cel îndreptat împotriva Sfintei Împărtășanii (Euharistii) privind modul de administrare a acesteia. Și ne punem întrebarea: de ce? O întrebare căreia, trebuie să recunosc, nu-i găsim cu ușurință răspunsul.
Dar, totuși, ascultând un cuvânt de învățătură al Mitropolitului Bartolomeu Anania am reușit să pătrund în taina acestui război nevăzut declanșat împotriva lui Hristos Euharistic și să înțeleg că ținta este una de o importanță foarte mare cu nuanță deosebit de subtilă. Săgeata își are ca țintă, nu pe Hristos-Dumnezeu și nici pe sfinții Săi sau pe credincioși, ci Taina Euharistiei, adică pe Hristos Euharistic. Deci, lupta împotriva Euharistiei se declanșează pentru că aceasta trebuie să dispară.
De aceea, lupta tuturor necre­dincioșilor, de orice fel și din orice vremuri, nu este împotriva lui Hristos Cel istoric, ci împotriva lui Hristos Cel Euharistic, adică împotriva sfințeniei Lui.
Din păcate, există chiar creștini, cu credință mai puțină sau pseudo-creștini, care recunosc că Hristos s-a născut în Betleem, că a crescut în Naza­ret, că s-a botezat în Iordan, că a activat și a săvârșit minuni în Țara Sfântă, însă, când este vorba de cuvintele instituirii Tainei Sfintei Euharistii („Luați mâncați…, Beți dintru acesta toți…) ei spun că este vorba doar despre un simbol, pâinea nu devine Trupul lui Hristos, vinul nu se transformă în chip real în Sângele lui Hristos, și, în consecință, voi, ortodocșii și catolicii, nu vă puteți împărtăși cu Hristos-Dumnezeu, fiind doar un ritual cu caracter come­morativ.
Iată cum, adevărata luptă se dă împotriva Duhului și nu împotriva Trupului și a Sângelui. Lupta nu se dă împotriva istoriei, ci împotriva sfințeniei care străbate istoria. Noi creștinii, din Biserica lui Hristos, ne aflăm în corabia Lui, în arca sfințeniei, care străbate istoria, care se străduiește să o transfi­gureze, să o îmbunătățească, dar a cărei țintă nu este istoria însăși, ci ceea ce este dincolo de istorie, la capătul ei: Împărăția lui Dumnezeu.
Pentru a dobândi această Împă­răție a lui Dumnezeu, mulți creștini și-au dat viața pentru Hristos, devenind martiri, și nu s-au lepădat de Hristos Cel Euharistic, pe când, în vremurile noastre, mulți „creștini” cred că se îmbolnăvesc cu Hristos Cel Euharistic și le este frică de moarte.

Dacă vrem să ne bucurăm de Pământul făgăduinței, atunci să rămânem în corabia lui Hristos, unde să ne împărtășim împreu­nă de sfințenia Lui pentru a dobândi ziua cea neînserată.