Calea, Adevărul şi Viaţa / De ce a trebuit să plece Hristos prin Înălţare?

Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu ne-a dat răspuns la întrebarea: Cine ne va prăvăli nouă piatra de pe taina morţii? Hristos a prăvălit piatra de pe taina morţii şi ne-a dezvăluit ce este cu noi, ce este cu viaţa noastră, ce este cu moartea noastră.

Timp de patruzeci de zile după Înviere s-a arătat Apostolilor şi altor ucenici ai Săi, care au putut să-L vadă şi cu care a stat de vorbă. Patruzeci de zile, deci, a rămas în preajma lor, iar după patruzeci de zile a trecut dincolo. S-a înălţat la cer.

Mântuitorul Hristos a avut nevoie de aceste zile pentru a se încredinţa că Apostolii şi ucenicii Săi au priceput bine faptul Învierii. Trebuia să se asigure că ei vor face din Învierea Sa temeiul învăţăturii lor, temeiul propovăduirii lor creştine. I-au mai trebuit aceste patruzeci de zile pentru ca, să zicem aşa după înţelesul nostru, să-şi facă Testamentul, să-şi lase ultima dorinţă.

Şi care a fost această ultimă dorinţă? A fost sintetizată în trei lucruri: „Mergând, învăţaţi”; I-a trimis pe apostoli să-I propovăduiască în toată lumea învăţătura Sa. „Botezaţi”, deci faceţi-i pe toţi să intre în rândurile acestei învăţături noi, prin Taina Botezului şi prin credinţa în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. În al treilea rând: Iertaţi-i pe toţi care se căiesc de păcate: „Cărora le veţi ierta, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute”. Puneţi-i, deci, în rânduială cu ei înşişi şi în rânduială cu Dumnezeu.

Toate acestea erau cu putinţă deoarece ucenicii Lui îl ştiau acum ca Dumnezeu, fiindcă îl ştiau înviat, şi, deci, puteau să propovăduiască învăţătura Lui în totală libertate. De aceea a putut pleca din lumea aceasta. Însă, plecarea Sa n-a mai fost una normală, una care trebuia să fie prin moarte, aşa cum se întâmplă cu toată fiinţa care trăieşte pe pământ.

De data aceasta, plecarea Mântuitorului n-a mai fost prin moarte. A fost prin Înălţare. I-a binecuvântat pe Apostoli şi, în timp ce îi binecuvânta, S-a urcat la cer. S-a desprins de pe pământ şi, ca tras de o putere nevăzută, a părăsit pământul, dispărând în înălţimi până la care ochii lor n-au mai putut pătrunde.

Un fapt de semnalat este acela că ucenicii, în loc să fie întristaţi, s-au întors în cetate „cu bucurie”. Era bucurie fiindcă acum ştiau cine era Hristos. Acum ştiau că Hristos era Dumnezeu. Fiindcă înviase. Fiindcă îl văzuseră mort şi înviat. Nu mai puteau fi trişti acum, în legătură cu această plecare, aşa cum fuseseră în Săptămâna Patimilor. Acum erau bucuroşi pentru că înţelegeau altfel. Pentru că acum înţelegeau şi testamentul Său, şi îndatoririle testamentare pe care li le lăsase.