Calea, adevărul și viața. - Cina cea de Taină – nesfârșita dragoste și profunda smerenie a Mântuitorului Hristos

În Joia cea Mare, Mântuitorul Hristos ne-a chemat la ospățul cel de taină al nunții Sale, dăruindu-ne darurile Sale, și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor.
La Cina cea de Taină, încep deja Sfintele Patimi: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi…”; „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi și pentru mulți…”. Astfel, acum începe trupul să se frângă și sângele să se verse și nu va conteni până la sfârșitul veacului: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!”.
Prin aceasta se vede nesfârșita dragoste și copleșitoarea smerenie a Fiului lui Dumnezeu la Cina cea de Taină! Dacă la Naștere, la Tăierea împrejur, pe Golgota, Hristos – Dumnezeu, deși îmbrăcat cu trup asemenea nouă, este totuși văzut Prunc în iesle, ținut în brațe, răstignit ca om al durerilor, în Sfânta Împărtășanie însă este cu totul ascuns. El ia chipul pâinii și al vinului, ca să ni se poată dărui întreg de-a pururi, fără de împiedicare, „pentru viața de veci și spre iertarea păcatelor”.
Jertfa de pe Cruce a răscumpărat pentru totdeauna pe om. Totuși, omul poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, fiind supus morții. De aceea, Sfânta Împăr­tă­șanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, căci însuși Hristos ne încredin­țează: „cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Luca 6,54).
Sfânta Liturghie este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!” Și, într-adevăr, la fiecare Sfântă Liturghie se reînnoiește jertfa întru aducerea-aminte de Hristos, Care se jertfește mereu, ca mereu să ne sfințească și să ne tragă la Sine. Poate fi, cu adevărat, un lucru mai mare pe lume ca acesta?
Mare lucrare dumnezeiască, minune necontenită, dar și piatră de poticnire, întrucât: vezi pâine și vin și guști carne și sânge; iei o fărâmă și ai întregul neîmpu­ținat; este aici pe Sfânta Masă și în același timp pe toate altarele creștine din lume! Minune dumnezeiască, ce se săvârșește imediat la cererea preotului să­vâr­șitor al Sfintei Liturghii, pentru ca Dumnezeu Cel Atotputernic să fie la dispoziția omului!
Minune permanentă, dragoste nemăsurată, smerenie neajunsă a lui Dumnezeu, pe care le vedem în fiecare zi pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Și, totuși, slujitorii și credincioșii Săi Îl trec cu vederea, Îl nesocotesc, Îl lasă uitat, umblând împrejur fără evlavie și fără cutremur, discutând lucruri străine de locul și momentul dumnezeiesc care se săvârșește. Atunci, în Sfântul Altar și în biserică, Îl răstignim din nou pe Iisus Hristos, însă nu spre mântuirea noastră, ci spre osânda și spre pierzarea noastră.
Numai dacă ne vom strădui să ne apropiem cu smerenie și evla­vie de Sfânta Împărtășanie, vom putea simți prezența dumnezeiască și vom primi Lumina lui Hristos, care izvorăște din mormântul rămas gol datorită Învierii Sale.