Calea, Adevărul şi Viaţa. Chemarea de a trăi în adevăr

Toți suntem chemați să trăim și să exprimăm adevărul, fiecare după puterile lui. Aceasta este vocația oricărui creștin, de a-L mărturisi pe Hristos și de a face totul în numele Lui.
Părintele Irineu, episcop de Ecaterinburg, spunea că nevoia de adevăr și iubirea față de adevăr sunt adânc sădite de Dumnezeu în om. Trebuie însă, ca această vocație naturală să fie sporită și întărită.
Păcatul strămoșesc și celelalte păcate pe care le săvârșim, deși au slăbit simțul adevărului, nu au reușit să stingă chemarea către adevăr, care a persistat în inima omului. În sufletul copi­lului, această chemare se ma­nifestă prin dorința de a cu­­­noaște totul. De aceea el întreabă despre toate. Și orice răspuns venit din partea celor mari este acceptat ca fiind adevărat. Acest fapt arată că puritatea copilului nu cunoaște minciuna și prefăcătoria.
Dacă vreți, este o lecție de since­ri­tate pe care orice copil o ser­vește celor maturi, adu­cându-le de fiecare dată aminte că „ade­vărul nu este conciliabil” (Ser­ghei Bulgakov) și că „numai în Adevăr este unitate” (Părin­tele Arsenie Papacioc).
Însuși Hristos este Adevărul (Ioan 14, 6), de aceea, pentru a cunoaște adevărul, trebuie să-L trăim în Persoana Mântuitorului Hristos. Dumnezeu adresează tuturor chemarea de a deveni sfinți: „După Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt»” (I Petru 1, 15-16).
Dar, înainte de asta, trebuie să învățăm să fim oameni și să ne comportăm ca niște oameni. Această chemare se află înaintea „competenței” profesionale, pen­tru că un om fără credință și frică de Dumnezeu, oricât de capabil și de bine pregătit ar fi, poate face mai mult rău decât bine.
Cel mai mult contează maniera noastră de a trăi în raport cu Dumnezeu și cu aproapele. Cât despre credința în Dumnezeu, ea nu se mărturisește prin eloc­vență, prin argumente subtile, ci prin exemplul de viață personal. Aceasta înseamnă să realizăm propria vocație, adică să deve­nim conș­tienți de ceea ce suntem cu ade­vărat: oameni care purtăm Chipul lui Dumnezeu.
Altfel spus, înseamnă să fim noi înșine, adică să-L descoperim pe Hristos, Cel care este în noi, și să-L ascultăm, pentru că El
n-a încetat niciodată să vor­bească în inimile noastre (Părin­tele Kallistos Ware).
Dacă vom reuși să-L desco­perim pe Hristos, atunci comportamentul nostru va da dovadă de verticalitate și nu ne va fi frică să mărturisim ade­vărul, fapt care ne va elibera și ne vom simți îm­păcați în noi înșine.