Calea, Adevărul şi Viaţa / Cearta dintre Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Data de 29 iunie este ziua în care Bise­rica îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În cadrul acestei sărbători, de puține ori sau chiar deloc, se amintește de neînţelegerea apărută între cei doi Apostoli.
Comunitățile creștine erau alcătuite din popoare și culturi diferite. Din acest motiv, existau persoane care nu doreau să renunțe la anumite obiceiuri. Cea mai mare dificultate de adaptare la starea de har venea din partea iudeilor convertiți. Aceștia nu doreau să renunțe la tăierea împrejur și căutau să impună această prescripție a legii mozaice și creștinilor de alte neamuri.
Apostolul Petru împărtășea dorința acestora ca tăierea împrejur să se facă pentru toţi cei convertiți din rândul păgânilor, în vreme ce Apostolul Pavel declara inuti­litatea legii pentru păgânii botezaţi și pentru orice creștin chemat la o viață nouă a libertății și a duhului.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni (2, 11-14), îl ceartă pe Sfântul Apostol Petru pentru atitudinea sa: „Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față
i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evan­gheliei, am zis lui Chefa (Petru), înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii?”.
Problema a fost rezolvată în cadrul Sinodului de la Ierusalim, din anul 50, când s-a stabilit prin descoperire dum­ne­zeiască (de atunci a rămas formula: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”) că nu trebuie făcută o deosebire între creștinii proveniți dintre iudei și cei dintre celelalte neamuri, renunțându-se astfel la ideea de a tăia împrejur pe cei convertiți dintre păgâni.

Sfântul Apostol Pavel a scos în evidență componența duhovnicească a omului și ne-a descoperit că în Biserică nu mai există separație între iudeu și elin, rob sau liber, ci distincția este între omul du­hov­nicesc, care are Duhul lui Dumnezeu, și omul trupesc, care are duhul lumii. Dacă toți creștinii proveniți dintre neamuri ar fi trebuit să se circumcidă, atunci Hristos devenea un pretext pentru convertirea la iudaism. Prin această atitudine se respin­gea însăși temelia Bisericii creștine, și anume, că omul era mântuit prin credința în Iisus Hristos și nu prin faptele Legii (Galateni 6, 2).

Din această dispută reiese că și sfinții se pot certa, dar nu pentru a fi pe placul lumii, ci spre descoperirea voii lui Dumnezeu. Nu întâmplător, în unele icoa­ne ei apar îmbrățișați, semn că îm­preună au mărturisit dumnezeirea lui Hristos,  indicând unitatea lor în slujirea Evangheliei.