Calea, Adevărul şi Viaţa / Canonul Mare al Sf. Andrei Criteanul

Este foarte important a se înţelege că experienţa Postului Mare trebuie gândită ca o călătorie duhovnicească al cărui scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta. Din păcate, marea majoritate a creştinilor de azi neglijează acest scop al Postului şi îl privesc doar ca pe o perioadă în timpul căreia „trebuie” să-şi împlinească obligaţia religioasă – Împărtăşania „o dată pe an” – şi să se supună unor restricţii alimentare ce urmează a fi înlocuite curând cu dezlegarea de după Paşti. Iar când nu numai laicatul, dar şi mulţi preoţi, au acceptat această idee simplistă şi formală, adevăratul duh al Postului aproape că a dispărut din viaţă.

Pentru o înţelegere reală a ritmului şi structurii liturgice a Postului ne vine în ajutor Canonul Mare de pocăinţă al Sf. Andrei Criteanul. Împărţit în patru părţi, este citit la Vecernie, în serile primelor patru zile ale Postului.

Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Criteanul este mare nu numai pentru că este cel mai lung din toată imnografia Bisericii (are 271 de tropare), ci mai ales prin puterea duhovnicească cel străbate. Canonul poate fi descris cel mai bine ca o plângere de pocăinţă care ne vorbeşte despre proporţiile şi adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale, căinţă şi nădejde. Cu o unică măiestrie, Sf. Andrei Criteanul împleteşte marile teme biblice – Adam şi Eva, Raiul şi căderea în păcat, Noe şi Potopul, David, Pământul făgăduinţei şi, în cele din urmă, Hristos şi Biserica – cu mărturisirea păcatului şi cu pocăinţa.

Evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării ca drama mea personală. Viaţa mea îmi este prezentată ca o parte a luptei măreţe şi atotcuprinzătoare dintre Dumnezeu şi puterile întunericului, care s-au răzvrătit împotriva Lui.

Pentru a fi ascultat cum se cuvine, Canonul cel Mare presupune, desigur, cunoaşterea Sf. Scripturi şi priceperea de a ne împărtăşi din meditaţiile asupra înţelesurilor Canonului pentru noi. Dacă astăzi atât de mulţi oameni îl consideră plicticos şi fără sens, aceasta este din cauza credinţei lor, care nu se mai hrăneşte din izvorul Sfintelor Scripturi care, pentru Sfinţii Părinţi, era izvorul credinţei.

Călătoria Postului Mare începe astfel cu o reîntoarcere la „punctul de plecare” - lumea Creaţiei, Căderii şi Răscumpărării, o lume în care toate lucrurile vorbesc de Dumnezeu şi reflectă slava Sa, în care toate întâmplările sunt îndreptate spre Dumnezeu, în care omul găseşte adevărata dimensiune a vieţii sale şi, având temelia în aceasta, face pocăinţă.

Întreaga lucrare de rugăciune din această vreme este puternic străbătută de simţământul prezenţei lui Dumnezeu, de simţământul de mare încredere, nădejde şi dragoste de Dumnezeu. Căinţa, umilinţa, zdrobirea inimii nu numai că nu sunt istovitoare, ci sunt pline de încredere şi dătătoare de putere. Încă din primele zile se simte suflul biruinţei asupra păcatului, vestea marii bucurii a Învierii.