Calea, Adevărul şi Viaţa / Buna Vestire – taină a întrupării dumnezeieşti

Autorul cărţii Psalmilor, contemplând înţelepciunea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte creaţia, s-a minunat nespus de mult, afirmând: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25). Dacă făpturile se arată pline de minunăţie, iar trecerea de la nefiinţă la fiinţă, de la neexistenţă la existenţă, este un fapt dumnezeiesc şi demn de laudă, oare cu cât mai minunat, mai dumnezeiesc şi mai vrednic de laudă este ca Dumnezeu să devină una dintre făpturi, Absolutul să intre în relativ, Nemărginitul să devină mărginit, Necu­prinsul să devină cuprins?
Ba mai mult, Dumnezeu devine firea noastră, prin asumarea naturii omeneşti de către Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, de vreme ce această fire ome­nească n-a putut sau n-a vrut să se pă­zeas­că pe sine în acea stare dintâi în care fusese adusă la existenţă. Mare şi dumnezeiesc lucru este acesta, cu neputinţă de rostit şi de cugetat, ca firea noastră să fie îndumnezeită, realitate care a rămas cu adevărat de nepriceput chiar şi pentru sfinţii îngeri şi pentru oamenii aleşi ai lui Dumnezeu.
Mare taină poate fi aceasta, despre care Apostolul neamurilor spunea că este „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, o taină ascunsă încă de la înce­putul veacurilor, care a rămas pecetluită până când s-a împlinit cu fapta. Iar când s-a săvârşit, iarăşi a rămas o taină, nu atât legat de împlinirea ei, ci în ceea ce priveşte chipul în care s-a împlinit.
Tot acest adevăr ne conduce spre o mare certitudine: aceea că taina nu poate fi cunoscută, ci doar crezută.
Faptul că taina întrupării Fiului lui Dum­nezeu nu este de neînţeles doar pentru oameni, ci şi pentru îngeri şi arhangheli reiese cât se poate de limpede din evenimentul Bunei Vestiri, atunci când arhanghelul Gavriil a vestit zămislirea în pântecele Fecioarei Maria. Atunci când a primit această veste, ea a căutat să afle felul acestei sarcini, grăind către arhan­ghel: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”(Luca 1,34). Întrebare la care arhanghelul n-a putut da un răspuns decât găsind scăpare la Dumne­zeu, spunând: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri”(Luca 1,35). Iar dacă stăm cu multă luare aminte, aceste cuvinte cu­prind în ele, de fapt, o taină şi mai mare, deoarece Cel care se va naşte din Fe­cioara Maria nu este om, nici proroc, ci se va numi Fiul Celui Prea Înalt şi va fi Mântuitorul neamului omenesc şi veşnicul Împărat.

Astfel, Dumnezeu îl trimite pe arhanghel la Fecioara Maria, făcând-o mamă doar prin cuvânt, deşi ea rămânea fecioară. Întrucât, dacă ar fi rămas însărcinată prin sămânţă omenească, Cel născut din ea nu ar fi fost om nou, nici fără de păcat (afară de cel strămoşesc), nici Mântuitor al păcatelor, iar Fecioara Maria n-ar fi devenit, ea singură, hotar între firea creată şi cea necreată.