Calea, Adevărul şi Viaţa. Au râvna către Dumnezeu, dar fără pricepere

În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel spune că există cre­din­cioși care „au râvnă către Dumnezeu, dar fără pricepere” (Rom. 10,2) și îi avertizează pe unii ca aceștia să-și canalizeze cu price­pe­re râvna lor către Dumnezeu pentru că, tot Sf. Pavel spune corintenilor, că nu se încununează cel ce aleargă la întâmplare (I Cor. 9,26).
A avea râvnă cu pricepere în­sea­mnă a-ți ordona gândirea și cre­dința după criterii sigure, a nu lăsa nimic pe seama întâmplării, întru­cât, tot ce se face la întâmplare, duce la rezultate întâmplătoare.
Ce înseamnă a avea râvnă către Dumnezeu cu pricepere?
Înseamnă, în primul rând, a urma rânduielile cele statornicite de Bi­se­rică dintru început și verificate de-a lungul a două mii de ani până azi, ca fiind rânduieli bune; în­seamnă a urma ceea ce au crezut moșii și strămoșii noștri, credința în care au trăit și au murit ei, până în zilele noastre; înseamnă a urma acea tradiție care a dus la unitatea noastră de credință și la unitatea noastră ca neam, de-a lungul istoriei, și care s-a verificat a fi credința cea dreaptă.
A avea râvnă către Dumnezeu, cu pricepere, înseamnă așadar a urma învățătura cea dreaptă, lăsată și transmisă prin Biserică de-a lungul veacurilor tuturor creștinilor.
Învățătura noastră pe lângă faptul că ne-a fost descoperită de Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, răspunde și exigențelor gândirii corecte. Propovăduim o credință luminată, cu temeiuri puternice și sigure în descoperirea dumne­ze­iască. Știm că viața vine de la Dumnezeu. În credința noastră Dumnezeu este autorul întregii creații și a ordinii din univers, care ne minunează permanent și ne încredințează de atotputernicia Sa. Pământul și toate planetele stau suspendate în univers, călătoresc pe căi bine alese și cunoscute, ca pe niște șine invizibile care le feresc de ciocniri între ele. Anotimpurile se succed într-o ordine uimitoare. Soarele nu uită niciodată să răsară și astfel, zilele și nopțile alternează cu implacabilitate și, după ele, tot ritmul nostru biologic, organizat într-o succesiune care trece de la epuizare la recuperare, de la muncă la odihnă și astfel suntem capabili s-o luăm mereu de la început, ree­ditând minunea restaurării noastre în fiecare dimineață, așa cum se restaurează pădurile primăvara, după o iarnă de odihnă.
Nu poate exista ordine fără Cineva care să o facă. Această convingere ne întărește credința în Dumnezeu. Din nimic nu apare nimic. Princi­piul este vechi de când lumea și nimeni n-a spus până acum că n-ar fi logic. Credința noastră este lumi­nată. Ea se vrea și se ține între li­mitele gândirii sănătoase, aceea pe care ne-a predat-o Sf. Scriptură și Sf. Tradiție prin Biserică.
Noi, mărturisitorii Bisericii Răsă­ritului, am rămas dintru început pâ­nă azi păstrătorii dreptei cre­dințe. Toți ceilalți, toate celelalte grupări care au apărut în istorie, de-a lungul secolelor, s-au rupt de la noi,
s-au rupt de la dreapta credin­ță, precum spunea Sf. Apostol Pavel, din dorința de dispute și de slavă deșartă, și din încrederea prea mare în capacitatea lor de a tâlcui Sfânta Scriptură.