Calea, Adevărul şi Viaţa / Argumente ale Învierii lui Hristos

Dincolo de credinţa creştinilor în Înviere, faptul Învierii se apără şi se impune prin ceea ce am putea numi argumentele Învierii. Acestea pot convinge şi astăzi, tot aşa cum au convins atunci, şi cum au convins de două mii de ani încoace mii de generaţii de oameni. Iată numai câteva din aceste argumente ale Bisericii:

Mormântul a fost găsit gol. S-a spus că Trupul lui Hristos ar fi fost furat de ucenici, dar, pe de o parte, trupul mort n-a fost găsit niciodată, iar pe de altă parte, ucenicii care L-au văzut inviat au murit ca martiri tocmai pentru că au mărturisit faptul întâlnirii cu Hristos Cel înviat.

Oare, poate muri cineva pentru o minciună pe care şi-o spune singur?

Ucenicii, care în momentele arestării, judecării şi condamnării lui Hristos, s-au lepădat de Dânsul, după Înviere au devenit dintr-odată adevăraţi eroi şi mărturisitori, fără frică. „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit”(Faptele Ap. 4,20)

Saul din Tars, rabin învăţat şi prigonitor al lui Hristos, mergea spre Damasc să ancheteze pe cei care ar fi putut ascunde acolo trupul mort al lui Hristos. Este foarte important de observat că nici un izvor contemporan nu pune la îndoială moartea lui Hristos. Moartea fusese verificată. S-a bănuit numai ascunderea trupului mort. Şi iată că tocmai cel însărcinat cu descoperirea acestui trup furat din mormânt, Saul din Tars, se întâlneşte cu Hristos Cel viu, pe drumul Damascului. Au amândoi o convorbire, iar Saul devine Pavel, cel care va argumenta ca nimeni altul Învierea. Cum ar fi putut să nu o facă? Doar s-au întâlnit faţă către faţă după Înviere!

Unul din ucenici, Toma, n-a vrut să creadă în Înviere, nefiind de faţă când ceilalţi ucenici s-au întâlnit cu Hristos, după Înviere. Apoi s-au întâlnit, iar Hristos şi-a lăsat pipăite rănile din mâini şi coasta străpunsă de suliţă când era pe Cruce. Toma a murit ca martir pentru că a mărturisit această întâlnire cu Hristos şi această verificare a rănilor care l-au convins că era El.

Femeile mironosiţe L-au întâlnit chiar în dimineaţa Învierii şi au vorbit cu El. Luca şi Cleopa au mers împreună cu El la Emaus şi acolo, la frângerea Pâinii, L-au recunoscut. Apostolii au mâncat împreună cu El la Marea Galileii. Tot ei mărturisesc că în Ierusalim s-au trezit cu El în casă, intrând prin uşile încuiate, ucenicii crezând la un moment dat că El era un duh. Nu negau întâlnirea, dar le venea greu să o creadă, să o înţeleagă. Atunci El le-a zis: „Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci Eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi că Duhul nu are carne şi oase cum am Eu” (Luca 24,38).

Hristos a înviat! Există nemurire. Existenţa are sens. Evenimentul este colosal. El poate şi trebuie să fie legătura cea mai puternică dintre oamenii care împărtăşesc toţi aceeaşi istorie, mai ales că este vorba de cea veşnică.