Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Bubele” auditului public intern: nefuncțional și ineficient
Auditul public intern de la nivelul autorităților administrației publice locale nu are capacitatea de a răspunde obiectivelor stabilite prin reglementările legale aplicabile, cauza principală fiind neînţelegerea pe deplin a rolului și a necesității auditului intern ca pârghie eficiență pentru realizarea obiectivelor, evaluarea și îmbunătățirea proceselor de management al riscului. Așa reiese dintr-un raport special realizat de Curtea de Conturi.
Potrivit documentului, organizarea și funcționarea auditului intern la nivel local prezintă numeroase puncte slabe și disfuncționalități. Dar cel mai grav e faptul că în multe primării, nu există.
Statistic, în anul 2017, în condițiile în care veniturile totale ale bugetelor locale au fost de cca 63 de miliarde lei (cca 13,6 miliarde Euro) și cheltuielile de cca 61 de miliarde lei (cca 13,2 miliarde Euro), auditul public intern a fost funcțional numai la jumătate dintre unitățile administrativ-teritoriale ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite (55%).
În raport sunt nominalizate și câteva unități din județul nostru care nu au organizat audit public intern: Cavnic, Dragomirești, Săliștea de Sus, Ulmeni.
De altfel, Maramureșul se află în topul negativ al județul cu număr ridicat de unități administrativ-teritoriale comunale care nu au organizat audit public intern, cu un procent de 54% (34 de unități), alături de Dolj - 102 unități (98% din total UATC), Bacău - 83 de unități (98%), Vâlcea - 76 de unități (97%), Caraș Severin - 65 de unități (94%), Hunedoara - 52 de unități (95%), Iași şi Harghita - 39 de unități (42%, respectiv 67%).
Județul nostru nu stă bine nici la procentul de ocupare a posturilor de auditori interni, situându-se la mijlocul topului național,
cu un procent cuprins între 40%-79%.
În concluzie, Curtea de Conturi Arată că: „Este necesar ca Ministerului Finanțelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, să-și îndeplinească toate atribuțiile legale privind auditul public intern, să-și repoziționeze atenția față de acesta și să performeze în rolul important pe care legea i l-a conferit”.