Bijuteria Unesco din Poienile Izei

Localitatea Poienile Izei este atestată documentar în 1430. Comunitatea de aici a fost preocupată să-şi construiască o biserică, fapt atestat documentar abia în anul 1604. Tradiţia populară locală prezintă însă această iniţiativă ca fiind mai veche, adevăr argumentat de arhitectura bisericii.

Cunoscută şi ca biserica de lemn din Poienile Glodului, biserica se află în Maramureşul istoric şi a fost construită în 1632 de obştea satului. Localitatea Poienile Izei este atestată documentar prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureşene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 şi 22 iunie 1458 această localitate este menţionată datorită stabilirii de proprietăţi, fiind atribuită ca donaţie unui descendent nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieş, apoi Poienile Şieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înţeles că, existând aici o comunitate, aceasta a fost preocupată să-ţi construiască o biserică, fapt atestat documentar abia în anul 1604.

Tradiţia populară locală prezintă însă această iniţiativă ca fiind mai veche, adevăr argumentat de arhitectura bisericii. Absida altarului fiind decroşată, de formă pătrată, denotă faptul că biserica este ridicată înainte de secolul al XV-lea, deoarece bisericile maramureşene din lemn construite după secolul al XV-lea au, în general, altarul poligonal (în cinci laturi) şi o formă arhitecturală mai avansată. Un alt element important de menţionat este forma de îmbinare a bârnelor, aşa numita cheotoare dreaptă-dublă, utilizată în vremuri străvechi şi înlocuită, datorită evoluţiei tehnicii de construcţie, cu cheotoarea numită „coadă de rândunică” (blockbau).”

Pictura bisericii din Poienile Izei, executată în 1794 de către un zugrav localnic, este realizată într-un stil eclectic, în care se combină reminiscenţe tradiţionale cu elemente inovatoare ce aparţin limbajului epocii.

Programul iconografic este, în linii generale, cel caracteristic bisericilor maramureşene. Pictura a fost realizată între anii 1793-1794, după cum rezultă din pisanie (pe poalele bolţii în naos, de la sud, pe vest şi apoi la nord): „Această sfântă besărică s-au început a să zugrăvi în anul 1794 în zilele pre înălţatului împărat Franţiscu şi a escelenţie sa episcop Boceski şi vicăraş Alexander Şagari, viţi-arhidiacon popa Vasîlie din Rozavle şi s-au zugrăvit din îndemnul... lui popa Teodor şi din... a satului... şi cîrsznic Ilieş Ursu, nevoitori 5 besărici(i) şi au dat într-acest lucru Tomşe Grigore şi cu al său frate Tomşe Ilie 20 de florinţi să le fie pomană în veci la tot neamul lor şi părinţii Ştefan... Nechita, muerei sale Cârstina Marie...”.

Deşi pictorul nu şi-a consemnat numele, cercetătorii cred că ar putea fi un zugrav maramureşean anonim, iar tradiţia locală îl numeşte a fi zugravul Gheorghe din Dragomireşti. Pictura este foarte bine conservată, îmbinând reminiscenţele tradiţionale cu elemente moralizatoare ce aparţin limbajului epocii şi impresionează, în general, atât prin tematică, cât şi prin originalitate. Se remarcă scenele din pronaos ale Judecăţii de Apoi, desfăşurate pe pereţii de V, S şi N, în special cele reprezentând iadul, unde păcatele sunt înfierate conform principiilor epocii respective.

Cu ocazia restaurării făcute de către Direcţia Monumentelor Istorice între anii 1962-1964 s-au descoperit în piciorul Sfintei Mese Hrisovul Bisericii şi un Antimis. Luate pentru cercetări de către Eparhia Clujului, Hrisovul s-a distrus în laborator, prin ardere, în timp ce se încerca citirea lui la o temperatură ridicată, iar Antimisul se păstrează în Muzeul Eparhial din Cluj, fiind socotit cel mai vechi exponat de acest fel din Ardeal, existent la acest muzeu.

Patrimoniul bisericii

Biserica „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Poienile Izei are un patrimoniu bogat, constând în clopote, icoane, cărţi şi obiecte de cult.

Clopotele: În foişorul din turn sunt amplasate trei clopote, armonizate, care au sunet deosebit:

- Cel mic, de 15 kg, din secolul al XIII-lea

- Cel mijlociu, de 30 kg, pe care stă scris „Poienile lui Ilieş, 1673”

- Cel mare, de 37 kg, cu menţiunea „Şaieu-Poiana, 1673”

Icoanele pe lemn: între acestea se înscriu icoanele împărăteşti, 12 icoane prăznicare, 5 icoane mari, reprezentând pe Iisus Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Dimitrie. Deisis este realizată de un meşter anonim maramureşean din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Icoanele Sfântului Nicolae şi Adormirii Maicii Domnului, datând din aceeaşi epocă, sunt opere ale zugravilor din Mănăstirea Moisei, important centru de pictură maramureşeană din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, unde sculptura se îmbina armonios cu pictura, într-un mod artistic impresionant. Icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este una din cele mai vechi icoane din zona Maramureşului Istoric.

Icoane pe sticlă: mai multe icoane pe sticlă constituie valori de patrimoniu ale bisericii, reprezentând busturi de sfinţi, între care se remarcă icoana Sfântului Nicolae, realizată pe sticlă lucrată manual.

1. Antologhion – Râmnic, 1745;

2. Apostol – fără titlu;

3. Ceaslov – fără titlu;

4. Catavasier – Blaj, 1762;

5. Chiriacodromion – Bălgrad, 1699;

6. Evanghelie – „cumpărată în 1743, nov. 21”;

7. Euhologhion – manuscris;

8. Euhologhion – Blaj, 1784;

9. Liturghier – Iaşi;

10. Liturghier – Bucureşti, 1787;

11. Minologhion – Blaj, 1781;

12. Molidvelnic – Râmnic, 1730;

13. Octoih – Râmnic, 1750;

14. Psaltire – Blaj, 1780;

15. Triod – Blaj, 1780; 16. Triodion – Râmnic.

Mai multe cărţi vechi de cult sunt păstrate la muzeul de pe lângă Protopopiatul Sighetu Marmaţiei.