Biblioteca de idei / Teatrul şi nevoia de „implicare”

Încă din secolul V î. e. n. s-a subliniat că Democraţia are nevoie de Teatru. Şi „teorema” inversă era folosită şi e şi azi valabilă, căci nici Teatrul nu s-a putut dezvolta suficient de bine decât sub zodii favorabile, dintre care cele „democratice” au fost elocvente.

În zilele noastre, aserţiunile acestea sunt creditate cu sens mai ales sub aspectul „afişării” publice a părerilor. Căci deciziile ocupă major şi plenar spaţiul cultural, iar chestiunile derivate din această determinantă unghiulară nu mai pot rămâne marginale.

Un alt sens de curgere a sinergiei Democraţie -Teatru este uşor observabil în câmpul evenimentelor publice. Acestea dezvoltă de mult timp un fel de „joc teatral”, desfăşurat, de regulă, în spaţii neconvenţionale. Dacă teatrul a coborât în stradă, a fost pentru a se apropia de public. Dacă autorităţile publice au coborât în stradă, a fost pentru a juca o nouă „piesă de teatru”!

Post factum şi post festum, Teatrul a început să urce pe scenă Piesa publică jucată în stradă de autorităţi. Astfel au început a fi testate caracteristicile intime ale nucleelor dure de „manifestanţi”. Dar şi gradul de adecvare la acceptabilitatea culturală a formulelor de modernitate. Aceste experimente culturale au prins cheag şi pe la noi, ceea ce a şi îndrituit critica şi istoria teatrală să concluzioneze că „artele spectacolului devin o nouă formă de dezbatere”!

Sub semnul artei se întâmplă că interogaţiile sociale se pun mult mai dialectic şi mai echilibrat, mai dinamic şi mai înţelept, mai profund şi mai dezinvolt. Mai mult, prin jocuri de scenă abil regizate de tinerii implicaţi în aceste formule, actorii perseverează şi performează, modificându-şi matricile iniţiale şi adaptându-le la noi subiecte, la public şi la conjuncturi. Ceea ce a şi determinat concluzia că din radiografierea experimentelor ultimilor ani se degajă o nouă tipologie de „comportament scenic”, mult mai apropriată de social, implicit de viaţa reală.