Biblioteca de idei / Sub semn paulian

Lui Saul din Tars i s-a arătat în apropiere de Damasc o lumină cerească, moment care i-a schimbat radical viaţa, în scurtă vreme devenind Apostolul Pavel (Paul, în alte limbi apropiate). O astfel de „lumină damaschină”, la alte proporţii însă, li se arată şi altor „căutători ai Domnului”, pe drumurile lor mai apropiate sau mai depărtate de... Damasc.

Este şi cazul diaconului creştin Paul din Alep, care a însoţit în deceniul şase al secolului al XVII-lea pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în vizita sa prin Ţările Române. Renumitul cărturar şi cronicar a consemnat în scris, printre altele, şi întâmplarea miraculoasă trăită de un cioban din zona Vâlcei, cu numele de Radu, în timpul domniei lui Alexandru–Vodă (1568-1577). Acesta a avut un vis în care i s-a arătat Maica Domnului, care l-a îndemnat să caute în scorbura unui stejar multisecular „icoana sa”. Tăind apoi stejarul în care a găsit „minunea lui Dumnezeu”, ciobanul Radu a ridicat din lemnul acestuia o bisericuţă, ce azi se mai poate vedea la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Practic, prin relatarea lui Paul din Alep, legenda mănăstirii capătă un coeficient de „adeverire” suficient pentru a face din miracol credibilitate reală.

Pe o „cale damaschină” cred că s-a aflat şi Generalul Paul Teodorescu (1888-1981), Ministru al Aerului şi Marinei în guvernele Miron Cristea, Constantin Argetoianu şi Gheorghe Tătărescu şi fost coleg de înaltă şcoală militară cu Generalul De Gaulle (Academia Militară Saint-Cyr). Sub „semn paulian”, Generalul Teodorescu rectitoreşte Mănăstirea Dintr-un Lemn, făcând-o să redevină lăcaş de închinare, dedicat aviatorilor şi marinarilor şi lăcaş de veci al rămăşiţelor sale pământeşti.

La sărbătoarea de anul acesta a Sfinţilor Petru şi Pavel, la care am avut bucuria de a fi prezent, Contraamiralul dr. Alexandru Mârşu, Şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, dezvelind o placă aşezată de Clubul Amiralilor la această Mănăstire de suflet, în memoria eroilor marinari şi aviatori care s-au jertfit pentru România, spunea cu fineţea unui preacuvios că „cei ce s-au urcat la cer scoborându-se în adâncuri îşi găsesc aici, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, un loc binecuvântat pe pământ”. Spusele sale veneau dintr-o fremătare interioară, firească tuturor patrioţilor adevăraţi şi creştinilor iluminaţi. O fi oare vorba de un nou început de „cale damaschină” sau doar de o... binecuvântare? Timpul va dovedi, căci Căile Domnului sunt pline de astfel de întâmplări minunate „sub semn paulian”.