Biblioteca de idei. „Orașul” – revista care zidește

Apropierea urgentă de lumina tiparului a numărului 50 din revista clujeană ORAȘUL îmi prilejuiește aici și acum câteva gânduri de bine. Invitația primită de la mentorul acestei prestigioase publicații, Ionel Vitoc, de a transmite câteva cuvinte „la aniversară”, m-a găsit receptiv mai ales din perspectiva „arderilor” mele interioare pe acest hotar al presei de adevărată reflexie.

Am fost, contemporan cu „Revoluția de presă Echinox”, citeam „Tribuna” și „Steaua” din curiozitate literară, iar „Studia Universitatis”… din plăcere științifică! Din nefericire, după episoadele faste cu D. R. Popescu, Augustin Buzura, Nae Prelipceanu, I. Maxim Danciu, Ion Cocora, Tudor Dumitru Savu, Vasile Sav ș.a., o prea lungă perioadă „Tribuna” a devenit mai puțin dezirabilă, ba chiar „nefrecventabilă”. De ce afirm toate acestea? Ca să fie clare argumentele care se aglutinează în jurul ideii pivot că, atunci când a apărut revista ORAȘUL, Cluj-Napoca era un municipiu cu o presă culturală bine titrată, dar îmbătrânită în forme și neatractivă.

Mai mult și mai grav, s-a creat un fel de consens printre intelectuali ce avea la mijloc principiul minimului efort. Cu șase universități de stat foarte bune, dintre care „Babeș-Bolyai” cea mai bine clasată național, cu sute de performeri de top în domenii cheie, cu o viață academică efervescentă și de mare anvergură, acest oraș nu oferea minimi „indici de relație”, pe care științele, arta și cultura le aduc în viața pulsatilă obișnuită. Fiecare cu lumea și cu istoria proprie, cu performerii proprii, fie că e vorba de medici, artiști, arhitecți, matematicieni, agronomi ș.a.m.d. Doar filologii se simțeau reprezentați prin hărnicia și vrednicia Filialei Uniunii Scriitorilor, prin lansările de carte, prin revistele proprii… Dar cultura urbană înseamnă mult mai mult. Heidegger scria că „a locui devine sinonim cu a fi”, deci folosul principal cultural al orașului nu poate fi poezia (!) și nici critica literară (!!). Dimpotrivă, cultura urbană înseamnă HABITUS, mai ales în înțelesurile antropologice ale acestuia. Aici se cultivă sentimentul de apartenență, ilustrat cu precădere prin modul de a amenaja, îngriji și primeni spațiile urbane. Rămân esențiale segmentele reprezentate de operă, teatru, muzică simfonică, biblioteci etc., dar se insinuează și forme de alt nivel (târguri de artă, de cariere, tabere, festivaluri de film și film experimental, spectacole de artificii, baluri etc.). Unde vor fi acestea reflectate analitic și sintetic spre a așeza „fiorul” în filă de cronică? De aceea, când a apărut ORAȘUL, ca un fiu sentimental al Clujului ce sunt, ca un matelot pe nava-amiral a spiritualității transilvane, ca un astrist fericit că o astfel de tradiție a renăscut, m-am entuziasmat cu asupră de măsură și am încercat să cunosc Omul care a edificat ORAȘUL! Așa l-am descoperit, în timp, pe arhitect, pe gânditor, pe filosof, pe omul politic, pe artist, pe îndrăgostitul de artă și de oameni. În redacția ORAȘUL și apoi în taberele de la Vălenii Șomcutei, în Maramureș.

Cu alte cuvinte Ionel Vitoc este un contemporan de seamă ce reușește nu doar să se distingă în stil elitist în domeniile sale profesionale, ci și să cultive cu mult beneficiu public virtuțile prieteniei și relației cu ceilalți. Spirit generos și aglutinant, cu o mare mobilitate, temeritate și perseverență, cu conștiința lucidă a cardinalităților actuale, arhitectul Ionel Vitoc reușește deplin unde alții nici nu s-ar fi gândit că poate exista o astfel de intersecție! Misiunea autoasumată de inițiator de a edifica o „revistă de cultură urbană” l-a transformat dintr-un simplu bun specialist într-un misionar și apostol instituționalizat. ORAȘUL nu e doar o revistă, e și un „salon” al intelectualilor clujeni de mare anvergură, un „club” al profesionaliștilor din vaste și diverse domenii ale culturii, artei, cunoașterii, un „amfiteatru” de dezbateri, o „galerie” de portrete memorabile… Pe scurt și cu un nume vechi, dar de prea mult timp uitat, un BIBLIOPOLIS.

După 50 de numere revista ORAȘUL are „talie”, „anvergură”, „notorietate”, „constanță” și „relevanță”. Am așezat între ghilimele aceste „calități” atât de meteorice în universul revuistic tocmai spre a fixa pe firmamentul analizei o posibilă hartă sintagmatică a reușitei sale paradigmatice.