Biblioteca de idei. Omul este măsura tuturor lucrurilor…

Omul este măsura
tuturor lucrurilor…
A celor ce sunt
despre cum sunt.
A celor ce vor fi despre cum ar trebui să fie1
 

De pe teritoriul și din timpul ocupațiilor noastre actuale, oricât am fi de încărcați de har sinergico-diacronic, e dificil a înțelege faptele brave ale marilor înaintași ce și-au așezat sufletele împreună cu matricea ASTREI, salvând în acest fel, prin iluminare organi­zată, Neamul nostru românesc de dincoace de Carpați din întuneric, rătăcire, împilări și degringolade. Istoria consemnează momentul cardinal din toamna lui 1861 când s-au pus bazele acestui edificiu cultural-spiritual fără seamăn în viața neamului. Ne-am obișnuit cu numele întemeietorilor, cu tripleta prim-con­du­că­toare (Șagu­na-Cipa­riu-Barițiu) și cu tot lanțul ce cuprinde preșe­dinți, vicepre­șe­dinți, secretari, biblio­tecari, șefi de despărță­minte sau cercuri, animatori ș.a.m.d. Nu doar cei de la Centru, ci și din „infrastructură”: Bra­șov, Abrud, Blaj, Brad, Deva, Năsăud, Șom­cuta Mare, Reghin sunt doar câteva repere topogra­fice și to­po­logice pe harta începuturilor. Adunările Generale, activitățile de editare și edificare, întrunirile secțiilor științifice și cele ale Societății pentru Fond de Teatru Român ș.a.m.d. au constituit evenimente și elemente eminente și elocven­te dintr-o bătălie pentru limba română, parte a luptei de emancipare națională.
Timpurile de până la instaurarea comunismului la noi au validat experiențele pozitive începătoa­re și le-au amplificat. Se vădea prin acestea adevărul că dincolo de instituții ale statului, sufletul lucrează rodnic în organizațiile de suflet, zidite natural, de la om la om, de la înălțime de lumină la înălțimea de strălumină. Chiar și faptul că imediat după 1990, în zonele de mare fertilitate cultural-patriotică, ASTRA a reînviat, este o dovadă peremptorie de necesitate și solidaritate. Ajunși la acest punct istoric, îmi îndrept gândurile cu deosebire spre oamenii-prototip, care au reușit să antreneze exemplar in­telectualii din jurul lor și să înzidească în locurile cu poten­țial lucrativ minuni de suflet și simțire româ­nească.
Aici e rândul, locul și examenul de rol al profesorului Ioan Seni de la Năsăud. Primus inter pares îmi vine automat un gând interior atât de utilizat când e vorba de personalități de aceeași categorie axiologică. Dar nu, lui Ioan Seni, zeci de ani conducă­torul celei mai fertile zone culturale româ­nești ardelene, i se potri­vește mult mai bine recipro­ca: Primus sine paribus! „Primul fără egali”, deși Profesorul a urmărit mereu să-i sprijine pe toți în lucrare pentru că numai împreună rodirea este cu adevă­rat vatră de credință și leagăn de ființă. „Primul fără egali”, deși în acțiunea sa majoră ASTRA NĂSĂUD REDIVIVA chiar a reușit să se înconjoare și înso­țeas­că de oameni cu mare talie intelectuală și cu poftă de jertfelnicie. Nu voi da nume de astfel de învățători, deși îi am pe toți cu chip așezat luminos în buzunarul meu de la piept, spre a nu nedreptăți, fie prin eventuale omisiuni, fie prin nedrepte ie­rarhii. Îi știu foarte bine pe toți și-i prețuiesc cu asupră de măsură. Din acest motiv am și ales subiectul „ASTRA Năsăud rediviva” ca titlu tematic determinant pentru unul din numerele revistei „Familia Română”, pe care am preluat-o în 2008 de la un alt „primus sine paribus”, profesorul și bibliotecarul Constantin Măli­naș de la Oradea. Este singurul „despărțământ astrist” focalizat printr-o volumitate exemplară, deși mă simt împovărat că n-am reușit să extind acest vector astrist și spre Blaj (Silvia Pop, vrednica de pomenire) sau Iași (Areta Moșu, vrednica de admirare).
Nu-mi plac eseurile laudative deși le scriu ușor. Iar despre Ioan Seni aș putea scrie, dacă timpul ar avea răbdare, chiar și o carte. Am dorit în aceste câteva rânduri doar să strig prezent printr-o emoție sinceră, neregizată și printr-o răsuflare îmbucurătoare.
Îi doresc viață lungă, în sănătate și iubire de neam, cum ne-a învățat prin toate facerile sale! Să se bucure prin cea mai mare împlinire a „oamenilor mari”, aceea de a-și fi putut crește „urmașii” cel puțin la înălțimea visurilor nerealizate din binecuvântate pricini. Și îl salut în acest final de scrisoare-ADMIRATIO cu cea mai frumoasă definire pe care ne-a lăsat-o Protagoras: „Omul este măsura tuturor lucru­rilor!”. Adaug la acest gând-cons­tatare părerea mea, iner­­țial - pozitivă… „Omul este măsura tuturor lucrurilor… A celor ce sunt despre cum sunt. A celor ce vor fi despre cum ar trebui să fie!”. Amin.