Biblioteca de idei. O sută de oameni „binecuvântați” dintr-un veac zbuciumat* (VIII)

Au dat ținutului nostru suflet ales și strălucire evidentă. Iar în buletinele lor de identitate rubricile vedetă sunt „pentru ce, când și cum și-au jertfit viața”, „cum au lucrat și luptat pentru timpuri mai bune”. Oameni ca toți oamenii, vorbind la general, dar oameni speciali prin vocațiile cultivate și „urmele” lăsate moștenire. Să știi că ai fost de folos la ai tăi, să realizezi că ai fost util pentru mulți este cea mai demnă ocazie de fericire pe care chiar dacă timpul nu te lasă „s-o trăiești”, tot o atingi, măcar cu aripa îngerului! Și dacă tot am folosit un limbaj „icono-” („chipuri dintr-un veac”, „chipuri dintr-un veac spre veci”), vă rugăm să participați la vernisajul expoziției noastre de icoane. Până când vom avea în Maramureș un Muzeu al Icoanei, ne înfruptăm cu sacrul din fața acestor altare de jertfă. Până când vom avea un Panteon al celor ce au făcut istorie în Maramureș, ajutăm și ajustăm istoria cu aceste portrete-model și meda­lioane-omagiu. N-am tratat preferențial pe nimeni. Coordonatorul i-a cunoscut personal pe mai bine de jumătate dintre Ei, dar n-a dorit să semneze nici un studiu panegiric „tocmai pentru a nu nedreptăți pe unii sau pe alții”. Lucrarea și-ar fi pierdut echilibrul dacă aș fi scris despre părintele de suflet Iustinian Arhiepiscopul, despre conducătorul meu de doctorat Gheorghe Pop, despre antecesorul Valentin Băințan, despre prietenii Augustin Buzura, Ionel-Valentin Vlad, V. R. Ghenceanu, Dorel Chere­cheș, Victor Gorduza, Liviu Borlan și Nicoară Timiș, colegi de „cultură”, Augustin Cozmuța, Ion Chiș-Ster, Dumitru Fărcaș, Victor Iancu, Vasile Latiș, Gheorghe Marcaș, Ioan Petreuș, Ion Săsăran și alții. Ioan Alexandru mi-a fost coleg de Senat (1992-1996); Nicolae Brădeanu și Răzvan Givulescu colegi de muncă la Institut; Gheorghe Chivu, coleg de cenaclu; Vasile Gaftone, coleg de breaslă jurnalistică, Iuliu Andrei Pop, coleg de breaslă jurnalistică… Mi-ar fi plăcut enorm să mă pot slobozi la scris pentru a pune în evidență personalitatea lui Vasile Blidaru, pe care l-am cercetat asiduu sau pe sculptorul Gheza Vida, pentru prietenia cu Zoe și acad. Marius Porumb, fiica și ginerele marelui artist postbrâncușian. Nu s-a putut din rațiuni de „echilibru în lucrare”.
Precum nu s-a putut să cuprindem alți mari oameni ai Maramureșului, din rațiuni de constrângere matriceală. Sau din pulsațiuni de obiectivitate istorică. Pe unii i-am admirat de la distanța diferenței de funcții, dar pe coordonatele comune ale intereselor cu adevărat obștești. E vorba de „vedetele” anilor ’60, ’70, ’80. Au fost între „ei” și oameni cu profesii temeinice, cu fibră patriotică, dar neregăsindu-se și în alte planuri de performanță nu i-am putut „promova”. Și lista oamenilor care și în acele vremuri au identificat corect „binele” e destul de mare. Spre a nu nedreptăți această perioadă, n-am eliminat, cum adesea se face în cercurile elitiste actuale, acele persoane care, chiar dacă au fost „activiști de partid” și au servit cu fidelitate sistemul, dacă s-au remarcat i-am „marcat” și noi. Printre „activiști” îi găsim pe: Valeriu Achim, Ioan Ceterchi, Vasile Gaftone, Victor Iancu, Gheza Vida. Performanțele lor în domeniul istoriei, literaturii, artelor, diplomației etc. i-au ajutat să treacă „dincolo de barieră”. Coordonatorul a apreciat că destinele lor, chiar și cu astfel de „încrustații” majore, au anvergură și altitudine. Nu puteam să mă las pradă instinctelor „anti”, deși motive aș fi avut.
       
(va urma)

* Fragment din textul ce constituie Postfața la cartea „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități care au făcut istorie în Maramureș”, în curs de apariție.