Biblioteca de idei. O sută de oameni „binecuvântați” dintr-un veac zbuciumat* (VII)

În marea noastră bucurie de cerce­tători, știm că acești oameni ai trecutului ne-au pregătit un mare dar – „Prezentul”. Dar de ce nu, în bună măsură, și viitorul! Prezentul nostru de acum, fără ei ar fi arătat altfel. Viitorul nostru de mâine, fără ei și fără noi, nu poate arăta foarte bine. Căci oamenii sunt croitorii timpurilor sau ajustorii acestora. Din smerită cinstire, am încercat să scriem nu doar biografii, ci să găsim cele mai potrivite cuvinte de rostire care să poată transmite cititorilor sentimente. O rostire „potrivită” și ritmată în funcție de a lor jertfire. Am încercat să cuprindem în reflectare oameni de bine și făcători ai binelui public și să nu punem în lumina recu­noștinței, în acest cadru de reflectare a istoriei recente, acele persoane care
s-au înfruptat de la viață cu mai mult decât ar fi meritat. Ci pe cei ce „s-au fericit” cu grijile, cu nesomnul productiv, cu zbaterea, cu iscodirea, cu tena­citatea, cu răbdarea înțeleaptă, cu iubirea semenilor, cu găsirea de soluții la probleme grele și de idei biruitoare, cu sădirea luminii…
Oamenii logodiți cu veșnicia încă din momentul în care au simțit că viața nu ne e dată spre a fi risipită sau trăită degeaba, că slujirea celor mulți este cea mai demnă jertfă de sine, că înălțarea adevărată în fața celorlalți se poate face doar prin fapte frumoase, modestie, cinste și solidaritate.

Pitagora, probabil cel mai înțelept bărbat din toate timpurile își sfătuia ucenicii într-o dialectică subtilă. „Numai înțelepții se pot solitariza! Noi, ceilalți, trebuie să ne solidarizăm unii cu alții!”. Solitaritatea nu este, de fapt, o coordonată a existenței, ci una a axiologiei. Un om se solitarizează prin exemplaritate, devenind și altitudine, dar și model. Cei ce se solitarizează doar spre a se izola de semeni nu iz­bândesc. Relația dintre cele două „antinomii” ne poate învăța că vom reuși să ne solitarizăm doar atunci când vom fi învățat împreună cu ceilalți solidarizarea necesară, după rețetele timpului. Toți oamenii vor să trăiască mai mult și mai bine, majoritatea își doresc să evadeze de sub tiraniile timpului, dar foarte puțini reușesc să pună temelie izbânzilor dezirabile. Oamenii aceștia au în viețile lor nu doar destine împlinite, nu doar istoriile lor, ci și o mare istorie. O sută de ani de politică, administrație, cultură, învățământ, religie, sănătate, economie, viață militară. Oameni cu har cărturăresc, cu potențial de a de­veni din ucenici – magiștri, din educați – educatori, din neînțeleși – înțele­gători, dar mai ales din asupriți – echi­librați conducători. Am prins ideile cele mari din zborul lor, le-am așezat la sufletul nostru și vi le oferim cu generozitate. Doar așa putem concluziona că „biruitu-ne-a” gândul cel bun! Iar gândul cel bun în acest caz înseamnă să fii prezent la prezentul neamului („Sunt suflet în sufletul neamului meu…” – G. Coșbuc), dar să nu lipsești nici de la speranțe și nici de la rânduieli. Să-ți înfrângi egoismele și egolatriile!

(va urma)

* Fragment din textul ce constituie Postfața la cartea „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități care au făcut istorie în Maramureș”, în curs de apariție.