Biblioteca de idei. O nouă donație de la Volker Wollmann!

Am adus din Germania, de la Obrigheim, un microbuz cu cărți donate de prietenul meu și-al nostru Volker Wollmann, ini­mos cercetător român, de origine german din România și cu atestat axiologic de „român din Germania”. Stabilisem că acesta va fi un „rod al toamnei” acestui an, după ce în anul trecut un microbuz similar, poate chiar mai „scump” (n.n. – cu mai multe atlase, albume, enciclopedii) ne-a făcut să organi­zăm chiar o „recepție festivă”.
Consemnarea de față are și virtutea recunoștinței, pentru un mare om de cultură ce ni s-a dat să ne fie contemporan. Ca vârstă ne desparte circa un de­ceniu de viață, dar atunci când ne așezăm la taifas, în cali­tate de alumni ai aceleiași „Universitas napocensis” și ai aceleiași facultăți ce îmbină istoria cu filosofia, pare că am fost colegi de amfiteatru , ambii găsind în marea clepsidră a timpului galeriile cu numele cele ilustre care au făcut din „alma mater” clujeană matrice de formare determinantă pentru aris­to­crația spiritului transilvan. David Prodan, Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu, Camil Mureșan, Pompiliu Teodor ș.a. se împacă excelent cu Nicolae Mărginean, D. D. Roșca, Hadrian Daicoviciu, Benjámin Zörgő, Dumitru Isac, Ion Aluaș, Ion Irimie, Nicolae Edroiu, Marius Porumb, Liviu Maior, ca să menționez doar câteva nume din listele extrem de bogate în personalități, cele mai multe „echivalente” chiar cu unele formule prototipice de afirmare și confirmare în do­menii cheie și care ne-au „mobilat” nominativ și admirativ dialogurile.

E imposibil de redat, într-o secvență gazetărească ce cultivă esențializarea, chiar și sumarul temelor ce ne-au incitat la fie­care întâlnire. Oricum, eu rămân cinstit și cu „istoria”, dar și cu „istoriile” și mă străduiesc să-mi întrețin „justiția internă a valorilor” nebiruită de interese, marote sau amiciții de ocazie. De aceea, și aici voi spune că, oricât de „mari” s-au ridicat unii dintre cei enumerați (sau alții, la fel ca ei sau chiar mai sus!), Volker Wollmann întrece atât în radicularitate exemplară, cât și în coronament protectiv orice altă personalitate românească pe terenul „arheologiei preindustriale și industriale”. De altfel, e un domeniu ceva mai nou, derivat mai ales după ce unele state și-au distrus sistematic segmente importante econo­mice și drept urmare domnul Wollmann are avantajul uriaș al sincronicității într-un domeniu în care diacronicul n-a fost suficient stimulat. Ca să nu mai vorbim, ca în povestea cu „neam­țul și șurubul”! Fiind de fibră și esență germană, cunos­când această cultură ce sinergic a consolidat limbajul industrial, Volker Wollmann profită de ocazie și ne servește cu magistralitate această „fereastră de oportunitate”. Îi mulțumim încă o dată și pe această cale letric-sentimentală și-l încredințăm că abia așteptăm noi ocazii de a-l sărbători. Iar dacă familia nu-i va permite să urce singur la volan și să facă pe banii perso­nali incursiuni de cercetare la circa 2.000 de kilometri de casa Domniei Sale (de mai multe ori pe an!) ne vom strădui să găsim alte soluții, căci pentru un oas­pete atât de merituos a fi gazdă bună va fi chiar o distincție de onoare.
Sărutări de mâini și doamnei Wollmann, credincioasa și înțe­le­gătoarea sa soție, care ne-a donat din nou câteva cutii de literatură germană, lucrări soli­citate de utilizatorii noștri, mai ales de când limba aceasta se diseminează mai consecvent la Biblioteca din Baia Mare, unde este în amenajare și un „colț german”.

Volumele semnate de V. Wollmann sunt semnele trecerii sale aurite prin viață. Sunt urmele pașilor săi ce au dat consistență unei zone inedite de cunoaștere. Iar celelalte cărți donate sunt peceți perene pentru înregistrarea unei prietenii în catastifele vremurilor de aici, atât de vitrege în domeniu.