Biblioteca de idei. O carte-document într-o nouă cheie de lectură!

Nenumărate și greu de cuantificat sunt plăcerile relecturării. Am simțit acest lucru de multe ori, mulțumindu-mă cu bucuriile interioare nemărturisite. Acum, însă, la recitirea (de fapt, restu­die­rea!) cărții „Nicolae Mărgi­neanu. Un psiholog în temnițele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, apărută la Polirom, în 2006, într-o ediție îngrijită de Cristina Anisescu și cu o Pre­față de Adrian Neculau, îmi îndrept gândurile nu doar către tabloul viu ce mi se păs­trează în minte, ci și către … Vladimir Nabo­kov! Da, căci scriitorul american de origine rusă poate fi considerat filosoful și mentorul punerii în practică a repetițiilor în lectură.
L-am cunoscut pe Nicolae Măr­gineanu în timpul studenției, prin anii ’70, la recomandarea unei rudenii apropiate, care îi fusese „coleg de pușcărie”. Ulterior, profesoara Călina Mare s-a bucurat că l-am căutat pe „cel mai mare psiholog al nostru”, deși îi cultiva și pe cei care „l-au turnat” la Securitate! Timpul a făcut selecții notabile și, după 1990, am putut afla multe dintre adevărurile existențiale care au determinat ca acest „uriaș” al gândirii psihologice să fie „comprimat” sau „neutra­li­zat”. În 1991, mi s-au deschis alte orizonturi de privire după apariția cărții „Amfiteatre și Închisori” la Editura Dacia. Crescusem în cunoaștere psiho­lo­gică prin parcurgerea studiilor Domniei Sale („Condiția Uma­nă”, „Sub semnul omeniei”, „Psiho­logia persoanei” ș.a.) și mă în­tărisem și în convingerea că documentele din viața sa carce­rală, ca, de altfel, și cele din perioada urmăririlor operative vor elucida ceea ce numai cel în suferință purta pe umerii me­moriei. Volumul de documente din urmă cu 15 ani era absolut limpezitor pentru orice situație tulbure, tulburată sau tulbură­toare. În plus, „Mărtu­riile asupra unui veac zbuciumat” îmi con­so­lidaseră con­vin­gerile că am cu­nos­cut un om „genial”, un „psi­holog uriaș” așa cum îl carac­terizează, în 1936, G. W Allport de la Departamentul de psihologie al Universității Harvard, fondatorul psihologiei persoanei.
Revin la teoria lui V. Nabokov. Când am parcurs lucrarea, în 2006, m-au atras mai mult „detaliile de relație” dintre Profesor și anchetatorii săi. Cine vrea să învețe istoria adevărată trebuie să citească toate acele infor­mări, note operative, extrase, carac­te­rizări, rapoarte, anchete, referate medicale... Acum, am reparcurs documentele, cu alte determinări de cunoaștere. L-am descoperit pe fratele profesorului, Petru, primar al Comunei natale Obreja-Alba, ucis de Securitate, pe Eugen, vărul său, un alt destin distrus de organele de represiune, pe Cornel Țăranu, ginere, azi academician ș.a.m.d. Un corpus biografic extrem de încărcat în detalii, un desfă­șu­rător al suferințelor umane, o oglindă în care trecutul se reflec­tă cu claritate, dar și cu concizie.

Un posibil alt titlu? Când revii la o lucrare din dragoste nețăr­mu­rită sau din instinct de cu­noaș­­tere aprofundată îți sce­­na­rizezi altfel etapele, inclu­zând între metode și intersecția textelor, inserția ele­mentelor convulsive, fulgurația sau vibrația produse de propria-ți rezonanță. I-aș zice „Metamorfoza unei supraviețuiri” sau „Cercurile suferinței”. De altfel, re­gizorul Nicolae Mărgineanu, fiul său, nu duce lipsă de ima­ginație în această artă a filmografiei, pe care o performează cu exce­lență.
O posibilă altă cauză de relec­tură? Da, se poate. Căci dialogul dintre noi și cei care au fost cândva împreună cu noi nu ține cont de plecarea LOR, ci își continuă „desfășurările”. L-am întrebat, spre exemplu, în închi­puirile mele, pe Constantin Daicoviciu cum a fost posibil… ? Pe Alexandru Roșca nu l-am avut în amintiri bine „situat”, dar parcă am presimțit „ceva” chiar din rostirile lui Benjamin Zörgő, cel care ne-a predat psihologie generală în anul întâi. Aici este uriașă misiunea reci­tirii, reparcurgerii, restu­dierii. „Repetitio est mater studiorum”, ziceau latinii. Iar repe­tarea în­seamnă revenire, care poate fi „a doua”, „a treia” ș.a.m.d., ceea ce contribuie la consolidarea me­moriei noastre de prea multe ori ineficientă și infidelă!

P.S. Să-l recitim și pe Nicolae Mărgineanu, dar și pe Vladimir Nabokov. Și să ne trăim plă­cerile lecturii chiar de ar fi să adormim cu cărțile pe noptieră!