Biblioteca de idei. „Nu fi atât de modest, că nu ești atât de mare!”

Această formulare sentențioasă, de tip sapiențial, folosită în format indicativo-imperativ, am întâlnit-o, recent, într-un interviu acordat de Jean-Jacques Askenasy, ziaristei Oana Olariu și apărut în opiniastudențească.ro. Savantul este membru de onoare al Academiei Române și Primul laureat al Fundației „Augustin Buzura”. S-a născut la Sofia, a învățat să vorbească în Paris, iar de la 9 ani a mers la Școala „Lumina” din Craiova. A urmat medicina la Cluj și a fost șef de secție la Spitalul CFR II din București. La 43 de ani a plecat în Israel și a luat viața în brațe ca și cum ar fi început un nou maraton imediat după finișul celui anterior. Până la 90 de ani a trăit și „estic” și „vestic”, și monarhie dar și legionarism, și comunism dar și democrație. „Păreți mereu ancorat în modestie!” – zice ziarista. Iar savantul, format în Școala de Neurologie „Gheorghe Marinescu”, profesor la Universitatea din Tel-Aviv, președinte al Societății Israeliene de Medicină a Somnului, Membru al Academiei de Științe din New York … răspunde într-o cheie filosofică eminentă: „Există o zicală care zice cam așa: nu fi atât de modest, că nu ești atât de mare!”. Mă credeți sau nu, de la momentul în care am citit această rostire atât de simplă, de sinceră și de sinergică, omul mi-a devenit „drag” în chip absolut. Pentru că așa gândesc și eu și așa am gândit dintotdeauna. N-am citit nicăieri până acum o astfel de cugetare, poate o fi fost, poate este, eu nu cunosc, căci nu le putem cunoaște pe toate. Am simțit, în schimb, din fragedă pruncie, că a fi modest nu înseamnă a ascunde de ceilalți ce știi, ce poți, ce ai făcut … Căci „procedura” aceasta a „modes­tiei” operează corect atunci când lumea îți cunoaște orizonturile, realizările, performanțele, poten­țialul … Deci nu mai e cazul să etalezi, să faci „pertractări” (cum ar zice Coposu!), numele tău are ca bagaj existențial-axiologic toată aura ta epistemologică.

Și, pe această dimensiune, am avut ocazia să admir modestia verticală a unor oameni la care această calitate era marcată de proporțiile propriului portofoliu de realizări. Sau poate chiar de coeficientul de „raritate” pe care-l aveau.
Îmi vin în minte câteva figuri istorice de oameni modești pe care i-am cunoscut. Îi pomenesc aici cu toată „gestica de întâmpinare” pe care o merită: Nicolae Steinhardt, Ioan-Ardeleanu Senior (mare istoric al Sălajului), Virgil Vătășianu, Nicolae Mărgineanu, Mircea Malița, Camil Mureșanu, Marius Porumb, Ion Păun Otiman, Achim Mihu, Vasile Muscă, Vasile Frățilă, Grigore Vieru, Nicole Dabija, Corneliu Coposu, Alexandru Paleologu, Gheorghe Pop, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Felecan, Ionel-Valentin Vlad, Mircea Micu, Constantin Cubleșan, Ion Pop, Mircea Păcurariu, Valeriu Achim, Horea Bădescu, Ana Olos, Mihai Dăncuș, Vasile Căpîlnean, Aurel Socolan, Vlad Pohilă, Ion Lăcătușu, Ioan Oltean …

Întorcând pe toate fețele firul logicii, am ajuns la concluzia unui prieten care, văzând că nu achiesez la a-mi publica bibliografia operei într-un tratat din acelea în care spațiul dedicat se cumpără la „tarif pe pagină” mi-a reproșat: „Îți poți permite, căci despre tine s-au scris deja câteva cărți!”.
S-au scris, dar nu sunt foarte importante, căci viața unui om nu poate fi restrânsă în câteva sute de pagini. Cel mai bun lucru este să-ți înscrii numele în biografiile altora, dar, mai ales, în cartea vieții. De aceea îmi sunt foarte dragi cei de mai demult care au condensat în opera lor „zidirile neamului”: Teodor Păcățian, Nicolae Iorga, George Barițiu, Onisifor Ghibu, G. T. Kirileanu, Ioan Bianu, V.A. Urechia, Iosif Vulcan, Sextil Pușcariu, Silviu Dragomir, Dan Berindei, Alexandru Surdu ș.a.

Deci cei ce sunt cu adevărat mari trebuie să fie modești. Și sunt cu atât mai modești cu cât sunt mai mari. Și, totuși, are dreptate și Jean-Jacques Askenasy, deoarece dialectica moralei de comportament permite și o astfel de interpretare. Care în psihologie este considerată ori „joc de rol autentic” ori „falsul joc de rol”.
Rămânem la latitudinea celor ce ne judecă și la longitudinea faptelor noastre reale. Sau invers!