Biblioteca de idei. Non idem est si duo dicunt idem!

Expresia, folosită și de Eminescu într-un refren la un poem foarte cunoscut, se traduce, de regulă, în limba română prin sintagma „Nu este la fel când doi spun același lucru!”. Mi-a izvorât în minte, ca o emblemă titulară, la finalul lecturării editorialului lui Gheorghe Pârja, din „Graiul Maramureșului”, publicat în 24 august a.c. Un articol-manifest, un compliniu de idei pentru limba latină, cea mai lovită „materie” din învăță­mântul nostru actual. Un set de argumente extrem de edificatoare spre a înțelege cum stau lucrurile într-un astfel de domeniu delicat. Iată finalul:
„Școala românească are multe defecte și adesea latina este victima acestui sistem defectuos. Eu am evocat două păreri. Îl rog pe prietenul dr. Teodor Ardelean să aducă și alte argumente în favoarea latinei în școală! Deoarece este singurul, din preajmă, care poate sta de vorbă cu Titus Petronius Niger în origi­nal, făcând comentarii la Satyricon…”.

Da, Petronius mi-a fost „sfetnic” atunci când încercam să dau nume unui grup satiric studențesc, ce a devenit repede cea mai bună formație la nivel național. Astăzi încă se mai vorbește despre „celebra for­mație Satyricon”, care a fost, în fapt, o școală de satiră și umor la nivel elevat. N-aș putea chiar „sta de vorbă” cu Petronius, sunt prin Maramureș latiniști mult mai buni, eu rămân doar un mare iubitor al acestei limbi și un săditor de maxime și afo­risme din această cultură.
Iau pasajul ca pe o metaforă epică. Sunt foarte atașat de limba latină de peste o jumătate de secol. Sunt latinofil și cultiv cu perseverență intruziunile latine în pledoariile mele.
Îți mulțumesc, Gheorghe! Răs­pund cu plăcere, ca un elev silitor, care a învățat această limbă timp de patru ani în liceu și mai apoi toată viața, la „frecvență cotidiană”. Ca un latinofil care suferă pentru deficitul de în­țelep­ciune din zilele noastre, în care dominant este curentul „ceea ce eu nu știu trebuie să dispară din program!”. Iată câ­teva argumente care vor demonstra că titlul se potrivește la context, referitor la părerile noastre.
- Limba latină este o limbă clasică prin excelență. Are un patrimoniu extrem de bogat, așezând excepționalismul omenesc pe cele mai înalte culmi ale culturii și civilizației. Ea a contribuit la structura lingvistică a tuturor limbilor europene fiind și în prezent o sursă permanentă de înnoire a vocabularului inte­lectual european. Este limba care a făcut cea mai multă lumină în lume! Dacă acceptăm că Nihil sine Deo, atunci așe­zăm sintagma întemeierii lumii la locul ce i se cuvine. Dum­nezeu a zis (scrie în Biblie): Fiat lux! Și lumină se făcu. Dar ce ușor putem cădea în întuneric dacă nu ne știm lumina calea!
- Limba latină este limba ma­ternă a Occidentului. A spus-o și a scris-o Ludwig Bieber, cu trimitere nu doar la limbile neolatine (italiana, franceza, spaniola, româna, portugheza…), ci și la chestiunile de lexic și frazeologie din „interiorul” marilor limbi europene (germana, fran­ceza, engleza, olandeza, sue­deza, daneza ș.a.). Este, altfel spus, o limbă sine qua non, deoarece fără ea nu poate fi conceput sistemul modern de comunicare în Europa. Este o expresie de modus vivendi în științe, unde deviza rămâne, precum în mănăstiri, ora et labora (Roagă-te și lucrează!). După fiecare câștig al științei și tehnicii, savanții pot rosti fie Evrika!, fie per aspera ad astra, fie et in Arcadia ego, fie sine ira et studio, fie cui bono? Iar be­neficiarii suntem noi toți, contemporanii celei mai accentuate revoluții în știință și tehnică.
- Limba latină a fost o limbă vehiculară timp de mai mult de două mii de ani. Adică, grosso modo, a fost o limbă vie și post-mortem. În toate domeniile: teo­logie, filosofie, biologie, fizică, chimie, astronomie ș.a.m.d. Iar timpul a dovedit (O tempora, o mores!) că acest instrument lingvistic riguros organizează mai bine mintea oamenilor și le dezvoltă logica. Non scholae, sed vitae discimus!

Setul de argumente ar putea continua. Poate altădată. Poezia lui Eminescu se cheamă „Noi amândoi avem același dascăl”. Da, frate Gheorghe Pârja, noi amândoi avem același dascăl – limba latină! Chiar dacă… Non idem est si duo dicunt idem!