Biblioteca de idei. Nașteri și renașteri!

M-am născut prima oară într-o Împărăție a Satului, din care ajungeau până la mine numai câteva lucruri bune de pe fața pământului: o hrană naturală, vorbă bună, cumințenie ocrotitoare… Am aflat mult mai târziu că noi, cei care mâncam mămăligă cu moare, cu zeamă de chisăliță, ciorbă sau piure de urzici ș.a.m.d. eram de fapt niște oameni săraci, căci termenul de „sărăcie” îmi era străin și se potrivea doar celor care peregrinau cerșind mila altora…
M-am născut apoi a doua oară, pe la cinci ani, când am învățat să citesc, și lumea mi se arăta extrem de bogată în universuri, altfel inaccesibile. Simțeam că fiecare cuvânt poate fi o lumină, un câștig aducător de satisfacție interioară, iar cititul a devenit de atunci pentru mine preocuparea esențială. Astăzi, după peste 60 de ani de lecturi personale, mă consider un ucenic suficient de învățat ca să știu că mai am foarte mult de citit. Suntem, zicea marele cărturar și bibliotecar argentinian Alberto Manguel, „în miezul ființei noastre, animale cititoare”, iar lectura e pentru noi o formă de artă, performată cotidian, diurn și nocturn, „definindu-ne ca specie”. „Venim pe lume având ca scop să găsim narativul în tot ce ne-nconjoară în peisaj, pe cer, pe chipurile celorlalți și, bineînțeles, în imaginile și în cuvântările pe care specia noastră le creează. Ne citim propriile vieți și pe ale celorlalți, citim societățile în care trăim și pe cele ce se află dincolo de granițele noastre, citim imagini și clădiri, citim ceea ce se gă­sește între copertele unei cărți”.
Acum constat că această opțiune de viață – cititul în genere și cititul general – mi-a adus și cele mai multe plăceri. Am văzut cu ochii și am bătut cu pasul mai bine de cincizeci de țări ale lumii, dar cu ochii minții și prin lecturi diverse le-am vizionat pe toate, fără excepție. Ba, mai mult, nu cred că acolo unde am și pășit am putut lua cu adevărat contact cu „esențialul”, căci lecturile fac din cunoaștere un instrument mai penetrant și mai deschis spre exhaustiv, chiar dacă și în locurile prin care am călătorit documentarea pro și post mi-au fost „ghid” și „călăuză”. De unde și concluzia, în stilul sofiștilor greci, că cele mai bune călătorii sunt cele... la bibliotecă! Sau, mai nou, cele prin sistemele moderne de lectură electronică, tot mai utilizate, mai ales de generațiile tinere. Oricum, deja suntem în perioada în care cititul fără „recipiente” fizice domină, iar ce va fi în viitor cu bibliotecile clasice vor vedea cei ce vor fi pe atunci în viață. Personal, ca bibliotecar și ca manager de „mare bibliotecă publică”, cred și că multe „depozite de carte” vor deveni muzee, dar și că destule biblioteci neadaptate timpului mult schimbat vor pieri!
A treia oară m-am născut ceva mai târziu, când biblioteca minții, cu încrucișate sisteme de raft și multe coridoare îmi putea oferi, din stocul general de acumulări, suficiente elemente care aveau atât relevanță, cât și veracitate sau elocvență. Căci Dumnezeu ne-a lăsat și „calitatea” de a putea constitui în noi „mape”, „sertare”, „depozite tematice” ș.a.m.d., greu de concurat atât de uriașele „instituții” cât și de „recipientele” electronice. Voi da și un exemplu, spre a fi înțeles. Dacă despre „Bătălia dintre David și Goliath” am citit suficient, texte biblice și literatură științifică, vom putea relata celorlalți variante mult mai precise și mai condensate decât cele ce ar putea „izvorî” dintr-o sursă sau alta. Creierul nostru are o astfel de putere. Altfel spus, în lumea această goliathică (informațional), creierul nostru David-ian va putea fi de folos în imperiul de date dacă l-am hrănit prin lecturi intense, pe tot parcursul vieții. Și, să nu uitați, că David din noi trebuie să fie precum cel din Sfintele Scripturi, suplu, sprinten, curajos, optimist, dar mai ales antrenat, ca să-l poată birui pe Goliath, tot mai greoi, mai armurizat, mai încărcat de poveri neesențiale…