Biblioteca de idei / Mentorii nu mor niciodată!

E firesc, atunci când se poate, ca mentorul să fie chiar primul critic literar al unui om cu talent la scris. Acest adevăr ni-l de­monstrează în 1974 Teodor Tanco într-un articol publicat în „Virtus Romana Rediviva”, vol. 2 „Urme peste veacuri”, cu trimitere la relația dintre Gri­gore Pletosu și George Coșbuc. În ulti­mii ani, prin strădaniile altor cercetători și scormonitori de arhive, s-a pus în lumină rolul de „călăuză” al profesorului Gimnaziului Grăniceresc din Năsăud și protopop ortodox al Bistriței și asupra viitorului patriarh Miron Cristea sau viitorului mitropolit Nicolae Bălan. Mai aproape de noi, teologul și istoricul Iulius-Marius Morariu ne oferă o lucrare doctă și plenară, cu titlul „Restitutio Grigore Pletosu”, apărută la editurile „Renașterea” și „Eikon” în 2014. În „Prefață”, ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, subliniază că autorul poartă și pecetea de „cercetător al istoriei și spiritualității bi­sericești”.
Câștigurile de cunoaștere pe care le aduce lectura unei astfel de cărți sunt imense. Dacă înaintașii săi, care abor­daseră din diferite unghiuri personalitatea magistrului G. Pletosu, exploraseră doar la mică adâncime „stările spirituale” ale dascălului și preotului năsău­dean, I. M. Morariu se apleacă acribios asupra tuturor datelor posibile capabile să construiască un profil spiritual complex și fidel și, astfel, să-l „restituie” Contemporaneității.
Personal am citit cartea cu toate dorurile nestinse ce m-au cuprins pe parcursul vieții, dintre care dorul de Coșbuc și de liceul ce-i poartă numele în Năsăud sunt dominante. Am parcurs cu sfințenie edi­țiile „Virtus Romana Rediviva”, scoase pe piața ideilor chiar în anii în care lumina trebuia „arestată” sau „ținută sub obroc”, dar și pe cele mai recente și cău­tam episoadele magice precum au fost cele favorizate de prezența lui Grigore Pletosu la cârma acestei socie­tăți culturale. Omul care l-a descoperit pe Coșbuc, pe scurt mentorul, a păstrat până la sfârșitul vieții în memorie ziua de 6 fe­bruarie 1881, când elevul din Hordou a citit poeziile „Mângâierea poetului” și „Steluțele”. Am întâlnit pe parcursul vieții mele puțini oameni care să rețină acest amănunt biografic, dar faptul că dascălul meu de română din școala ge­ne­rală îl puncta însemna mult pentru cons­trucția mentală a biografiei unui mare român. Și recomandarea dată de Ple­tosu lui Coșbuc, „numai diligență” – trimite vectorial, atât spre felul grijuliu de a fi al dascălului, cât și spre o speranță de viitor.
E aici, în aceste detalii o mare taină. Sunt oameni care știu să-i ridice moral sau spiritual pe alții, care pot să le intuiască valoarea încă din fașă. Creațiile lui Coșbuc nu puteau fi considerate „admi­rabile”, dar erau „remarcabile”. Numai prin concertul sincer, dar și perspectival al dascălului și colegilor mai docți s-a putut construi motivația spre continuarea scrisului. În caz contrar, probabil, lite­ratura română ar fi pierdut una din valorile sale cardinale.
Relația biunivocă mentor-apostol se verifică desigur în multe alte cazuri. Inclusiv dintre cele care, aparent, nu sunt decriptabile cu ușurință. Grigore Pletosu l-a încurajat să scrie literatură și pe Miron Cristea și faptul că destinul acestuia a zidit o altă construcție spirituală (Primul Patriarh al României!) nu înseamnă că amprenta magistrului nu este vizibilă. Se știe de către cunoscători, că acesta a ela­borat o teză de doctorat despre Mihai Eminescu, la scurt timp după urcarea în eternitate a poetului, fiind astfel „primul” din domeniul eminescologiei.

P.S. Spațiul nu permite detalieri, dar e demn de memoria cultural-istorică faptul că Grigore Pletosu, descoperitorul lui Coșbuc a fost și un mare și activ patriot, participând la Marea Unire și semnând actul acesteia. Întors de la Alba Iulia acasă la Bistrița, văzând armata română intrându-și în rol a exclamat: „Aș putea să mor, mai mult decât am văzut acuma nu aș mai vedea, oricât aș mai trăi!”.
Concluzia fundamentală e aceea că mentorii nu mor niciodată! Ei trăiesc chiar prin faptele lor și ale apostolilor lor!