Biblioteca de idei. Mentoriatul lui Borges

Jorge Luis Borges este omul care și-a imaginat Paradisul ca o bibliotecă. Știindu-l doar din referiri sumare, l-am îndrăgit întâi pentru geniul său din universul ficțional. Apoi pentru referi­rile sale despre cărți și destinul lor în raport cu evoluția uma­nității. M-a frapat de la început viziunea sa liberă în raport cu un registru libresc destul de convențional. A fost primul om care a conferențiat despre subiectul „cărților în noapte”, dar cei care l-au cunoscut cultural au mărturisit apoi despre „unul dintre cei mai fas­cinanți cărturari ai omenirii”, demn de a fi conside­rat așa mai ales pentru „calitățile sale socratice”.

La 14 iunie 1986 am fost trist chiar de ziua mea, aflând din „surse străine” că a murit Borges. Nu știam atunci decât o fărâmă din ceea ce avea să exercite și pentru mine mentoriatul lui Borges. Acumulări treptate m-au apropiat de opera sa și de viața sa pilduitoare. Mulți știu că scriitorul
s-a născut în 1899 și că la vârsta de 60 de ani a orbit. Dar puțini știu că spiritul borgesian nu ar fi fost deplin dacă ar fi învățat limbajul Braille. În acest fel, izolat de o anumită „față a lumii”, și-a cultivat imaginația în chip luminat.
A fost cel mai important director al Bibliotecii Naționale a Argentinei, una dintre cele mai vigu­roase instituții de acest gen din lume. Patru dintre directorii „Ca­sei Cunoașterii” din Buenos Aires au fost orbi. Și tocmai cei patru au dat instituției cea mai potrivită viziune pentru vremurile succesi­ve ce au lovit mereu în cea mai im­portantă entitate de păstrare a iden­tității argentiniene (și nu numai!).

Am fost magnetizat în chip maxi­mal de tot ce poartă „amprente Borges” mai ales din ianuarie 1990, de când am devenit director al celei mai „sărace” biblioteci județene din țară. Mi-a rămas un model, din galeria aceea rară, unde urcaseră personaje biblice și mari cărturari precum Dimitrie Cantemir sau B.P. Haşdeu.
Recent, o lucrare ce era să-mi scape printre degete, m-a recuplat la această veche relație de tip trans. La Editura Nemira, în urmă cu doar câteva săptămâni, a văzut lumina tiparului cartea lui Alberto Manguel „Sfârșitul bi­bliotecii mele. O elegie și zece digresiuni”. O carte despre puterea lecturii. O carte a unui autor de asemenea fascinant și care prin destinul său s-a apropiat și ne apropie și pe noi de Borges. Alberto Manguel (n. 1948) i-a citit timp de patru ani (1964-1968) cărți lui Borges, iar prin această formă de „îndeletnicire de viață” și-a schimbat viața. Alberto Manguel e un reper cultural la nivel mondial, iar din bio­grafia sa, care seamănă mult cu cea a magistrului, nu lipsește nici funcția de „director al Bibliotecii Naționale a Argentinei”. A fost managerul celor peste o mie de salariați ce „populau” o instituție apropiată de „deriva modernă”. Deriva modernă înseamnă să faci dintr-o bibliotecă o incintă care să nu mai semene cu Paradisul!

Peste timp mentoriatul lui Borges încă mai lucrează. Și în America de Sud, dar și în Finlanda, Danemarca și alte câteva țări. Iar la noi la Baia Mare veghem cu ardoare să ne păstrăm ținta borgesiană,
de-a menține biblioteca atât de aproape de imaginea Paradisului încât să poată fi confundate ușor.