Biblioteca de idei / Lumină din lumina cărţilor

Îmi trec prin faţă, prin diverse „proceduri de lectură” (citit, studiat, fişat...) multe cărţi despre alte cărţi. Cărţi semnate de diverşi autori, cu diverse formate, cu multiple destinaţii „tactice”, răspunzând unor variate interese culturale... „Varietas delectat”...

„Habent sua fata libelli”... „Cărţile au destinul lor”. Iar în acest an – 2015 Anul Internaţional al Luminii – se pare că sintagma „lumină din lumina cărţilor” va fi biruitoare! Căci, oricât ar părea de „excepţional”, până la urmă „À tout seigneur, tout honneur”. „Fiecărui senior, toata cinstea!” Adică, e bine, e sănătos, e util, e firesc... să acordăm fiecărui autor de carte şi, implicit, fiecărei cărţi, ce i se cuvine! Căci... dacă acceptăm „habent sua fata libelli”, la un astfel de destin, „oamenii cărţii” au roluri şi rosturi importante. Unele foarte precise, înscrise în „misiuni”, „mandate”, „legi”... Altele, presupuse, în funcţie de vocaţia dominantă. Dar, mai ales, în funcţie de calităţile şi meritele fiecărei cărţi şi după poziţia şi priceperea „propunătorului” lecturii!

„Knowledge is power”. „Ştiinţa e putere” s-a tradus multă vreme citatul din filosoful englez Francis Bacon şi sintagma a apărut astfel formulată în „Religious meditations” (1598). „Meditaţiile religioase” au circulat atât de mult în cei peste 400 de ani de existenţă ai cărţii, încât şi sensul expresiei s-a modelat. În varianta latină a cărţii, cu titlul adaptat „Meditationes sacrae”, expresia lui Bacon are o completare: „Nam et ipsa scientia potestas est” („Căci însăşi ştiinţa e putere”). Surprinzător, dar forma engleză a biruit timpurile şi a circulat mai viguros pe „meridianele citatelor enciclopedice”, fiind ajustată şi traducerea în alte limbi, inclusiv în română, spre... „Cunoştinţele sunt o forţă”.

Sensurile acestea se aproprie oarecum şi de „Homo doctus in se semper divitias habet”. Adică, „Omul cunoscător are întotdeauna averea la el”! Când e vorba despre lumea cărţilor, lucrurile sunt cât se poate de clare. Cunoştinţele se dobândesc, în primul rând, din cărţi, dar este nevoie într-un imperiu atât de mare precum „universul cărţilor” să ştim să ne şi orientăm. Aici poate fi găsit rostul unei idei, precum cea de faţă, care vine cu câteva „picături de cunoaştere” spre a indica, a provoca, a stârni atenţie, a devoala o situaţie altfel neînţeleasă sau neinteresantă...

Evident că mulţi consideră că cele mai bune cărţi sunt... manualele. Poate fi adevărat, dacă sunt manuale adevărate. Dar poate că sunt puţini cei ce ştiu că timp de peste un secol, şi în vremurile cele mai bune pentru învăţătură, şi la naţiunile cu cea mai serioasă şcoală, pe manualele didactice era trecut un motto latin, cu traducerea de rigoare.

„Labor omnia vincit improbus”. „Munca stăruitoare biruie totul”. Se înţelege de la sine că pedagogii care au gândit o astfel de strategie didactică s-au gândit că deasupra unui manual foarte bun trebuie să „troneze” şi un îndemn general foarte bine direcţionat. Degeaba e bun manualul, dacă nu e sârguincios şi stăruitor ucenicul în învăţare. Aşa e cu orice carte, nu doar cu manualele. Ele sunt bunele produse ale unor autori care îşi dăruiesc părţi din viaţă spre a le „oferi” celorlalţi, dar dacă nu există o înclinaţie spre lectură, un apetit, un îndemn, o chemare, o provocare... o muncă stăruitoare, nu vom putea atinge nici scopul autorului, nici scopul cărţii şi, pe cale de consecinţă, nici scopul unei pedagogii sociale şi nici scopul lui Dumnezeu, Care l-a făcut pe om o fiinţă aparte ce trebuie să înveţe toată viaţa, o vieţuitoare care nu poate trăi fără cunoaştere.